În jurul orei 18:10 am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la o casă în localitatea Doicești.
Detașamentul de Pompieri Pucioasa acționează cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar Detașamentul de Pompieri Târgoviște intervine cu o autospecială de stingere.
La sosirea echipajelor incendiul se manifestă generalizat, afectând o casă pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Echipajele acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Totodată, echipajul SMURD acordă asistență medicală unei persoane cu atac de panică.
Incendiul a fost lichidat în câteva zeci de minute. Se lucrează la înlăturarea efectelor negative.