- Suntem obligaţi să le purtăm, dar fie nu se găsesc deloc, fie sunt foarte scumpe pentru buzunarele noastre
Până la apariţia unui vaccin sau a unui medicament eficient care să ne protejeze de Covid 19, virusul care face ravagii peste tot în lume şi care a reuşit să curme foarte multe vieţi omeneşti, masca de protecţie trebuie să devină un accesoriu obligatoriu pentru toată lumea! Din 15 mai urmează să fie ridicată actuala stare de urgenţă care îi obligă pe oameni să stea cât mai mult timp în case… şi încet – încet lucrurile vor intra în normal, dar nu în normalul obişnuit, pentru că distanţarea socială şi măsurile de protecţie trebuie menţinute în continuare cu stricteţe.
Cel mai bine este că se va putea circula fără declaraţia pe proprie răspundere la purtător, dar cu masca de protecţie pe faţă în continuare. Pentru a vedea cum stăm cu măştile, dacă există în farmacii acest produs foarte căutat, dar şi la ce preţ se mai vând acestea, am dat o raită prin farmaciile din zona centrală, mai exact la cele care funcţionează pe Bulevardul Independenţei unde se află de fapt „raiul” farmaciilor. Deşi se discută la nivel guvernamental că există stocuri suficiente de măşti, fie din import fie din producţie internă, măştile chirurgicale lipsesc cu desăvârşire din foarte multe farmacii, la fel ca şi mănuşile.
Este adevărat că mai există şi excepţii… Într-o farmacie am găsit măşti, 4 lei bucata, am cumărat 5 bucăţi… şi am rămas fără 20 de lei. Preţul este bun, pentru că în urmă cu o săptămână le-am cumpărat cu 5-6 -7 lei. În drumul spre casă am intrat într-o altă farmacie, din zona Caraiman, să studiez piaţa, aici erau măști la vânzare, dar nu la bucată, ci la cutie, 150 de lei cutia cu 50 de măşti. Farmacista mi-a spus că nu are voie să vândă la bucată pentru că sunt prea ieftine, adică 3 lei bucata. Să sperăm că până pe 15 mai când se vor ridica restricţiile de circulaţie, lucrurile vor reveni la normal şi în farmaciile din municipiul Târgovişte, dar şi din judeţ, în sensul că vom putea să găsim aceste măşti chirurgicale la nişte preţuri ceva mai accesibile.
Măştile au apărut şi în librării, cea chirurgicală se vindea cu preţul de 7 lei bucata, iar cea confecţionată din diverse materiale se putea achiziţiona cu 6 lei bucata. Tot la librărie erau şi mănuşi, cu 2,5 lei perechea.
Euthyrox-ul, medicamentul necesar în tratarea afecţiunilor glandei tiroide, nu exista la vânzare în nicio farmacie. În schimb a apărut Sintromul, un anticoagulant care dispăruse de ceva timp de pe piaţa de profil. Cu alte cuvinte… una caldă, una rece!