FOTO: Această imagine rămâne una de arhivă. Candidații nu vor mai putea folosi, la Târgoviște, acest tip de publicitate.
Decizie istorică luată în „ajun” de campanie electorală de Consiliul Local Municipal Târgoviște: bannerele transversale, mesh-urile şi steagurile vor fi interzise în zona centrului și pe marile bulevarde ale orașului, pe spațiile publice. Regulile se vor aplica de acum încolo pentru orice tip de afisaj. Partidele politice și cei care vor să-și promoveze evenimente sau produse vor putea utiliza doar spațiile special destinate afișajului sau, spațiile private, dacă se vor putea înțelege cu proprietarii.
Vă prezentăm reacția partidelor, față de această decizie, în ordinea cronologică a punctelor de vedere exprimate pe acest subiect:
„Nu se vor mai monta bannere în centrul municipiului și pe marile bulevarde. Este o decizie a Consiliului Local al Municipiului Târgoviște. PNL salută această decizie și sunt sigur că vom reuși să aducem candidații în atenția alegătorilor și fără să murdărim orașul. Vă aduceți aminte ce a fost la ultimele alegeri? Am fost practic asaltaţi vizual, iar oraşul arăta foarte rău”, a precizat pentru Gazeta Dâmboviței, Gabriel Cioacă, purtător de cuvânt PNL Dâmboviţa.
‚Decizia Consiliului Local schimbă optica de campanie electorală în privința bannerelor, mesh-urilor și steagurilor. Acestea sunt interzise pe Calea Domnească, Bulevardul Libertății, Bulevardul Independenței, Mircea cel Bătrân, Bulevardul Carol I, Bulevardul Unirii, strada Tudor Vladimirescu, strada Constantin Brâncoveanu, strada Gării, șoseaua Găești. Pe acestea orice mijloace de publicitate vizuală trebuie să fie avizate de municipalitate. Decizia protejează municipiul Târgoviște de efectul inestetic al campaniilor electorale” a declarat într-o conferință de presă, Cristian Stan, președinte PSD Târgoviște
„Dacă nu se va rezolva problema afișajului va fi o problemă. Primăria trebuie să asigure suficiente spații pentru afișaj, inclusiv pe centru. Este foarte bine să nu se mai murdărească stâlpii sau alte locuri. Idealul este să existe reguli clare pentru ca atât cei care fac campanie să fie mulțumiți, publicul să fie mulțumit, municipalitatea să fie mulțumită. Dar, repet, trebuie să existe mai multe spații de afișaj pentru a avea loc toată lumea, fiind 20 și ceva de candidați și partide în cursa pentru europarlamentare. Nu-i poți refuza candidatului șansa de a-și face publicitate” a precizat, pentru Gazeta Dâmboviței, Iancu Caracota, președinte PDL Târgoviște.
Pt.dl.Lucian Enache:Ma bucura faptul ca mai exista persoane care au idei ce pot fi exploatate in folosul comunitatii.Ce bine ar fi daca daca si altii ar veni cu idei proiecte,sugestii ,propuneri de acest gen si cu atit mai bine daca si mijloacele de informare ar prelua aceste initiative si le-ar populariza.
Pt.Victor – buna ideee – sunt peste 10 centrale de cartier in ruina – fiecare ar putea fi amenajata ca centru cultural – spatiu pentru intalnirile pensionarilor din cartiere sau pentru tineri – loc pentru evenimente familiale – sah-tenis de masa – locuinte sociele -si multe alte variante – Am propus primariei asa ceva printr-o colaborare cu arhitectii din Targoviste pe un program cu finantare europeana de 85 000 euro – dar – nimic ! -fara proprietarul acestor centrale nu se poate face nimic !
Este o initiativa foarte buna.Eu as merge si mai departe si as interzice in totalitate acest mod de a face campanie (cu benere ,poze ,afise ,etc.lipite peste tot.)Vin in schimb cu un nou mod de campanie electorala,si anume.Candidatul X sau partidul Ydoresc sa-si desfasoare un program de informare.Declara la primarie sau la autoritatea electorala ca doreste sa-si faca ,campanie alocind pentru aceasta actiune suma de… lei.Cu banii respectivi vor renova un spital,var dota cu diverse bunuri un camin de batrini,vor repara o scoala sau orice altceva.Primaria pentru faptul ca acestia rezolva o serie de probleme ale comunitatii(degrevind in acest fel bugetul cu sumele respective) va afisa pe obiectivul respectiv un bener cit cladirea respectiva pe care vor mentiona ca actiunea a fost sponsorizata de candidatul X sau de partidul Y.In acest fel alegatorii vor vedea cit s-a implicat fiecare in folosul comunitatii si vor acorda votul pe acest criteriu.Cine are de cistigat ?Toate partile .Candidatii isi vor face propaganda electorala ,primariile vor fi degrevate de anumite cheltuieli,iar cetatenii se vor alege cu anumite obiective rezolvate.Asta pe scurt .Daca doriti putem dezvolta acest subiect si acest gen de propaganda electorala.Pentru aceasta campanie este tirziu sa aplicam acest sistem ,dar pentru campaniile urmatoare poate ar fi bine de luat in calcul.
Ce ziceti ,nu ar fi interesant ?Astept reactii.
Dom ‘ primar :dar alea cu P.M.P.le putem pune pe unde ni se scoala ?
Oricum tot un drac este si cu afise si fara afise, cei care vor ajunge in Parlamentul european tot nimic nu vor face pentru noi.
Orice regula este facuta pentru a fi incalcata ! Sanctiuni ?