Veste mai puţin bună pentru târgoviştenii care erau obişnuiţi să participe în număr mare la eveniment! În acest an, de 1 decembrie, manifestările dedicate Zilei Naţionale a României vor avea loc la Monumentul Eroilor de la Mânăstirea Dealu, o locaţie încărcată de istorie, dar care din păcate nu se află la îndemâna oricui din cauza distanţei considerabile faţă de centrul oraşului. Autorităţile locale şi judeţene au fost nevoite să mute manifestările dedicate acestui mare eveniment la Mânăstirea Dealu şi din cauza faptului că Piaţa Tricolorului se află în plin proces de reabilitare şi modernizare.
,,Dat fiind faptul că ne apropiem de 1 decembrie, manifestările pe care le vom organiza cu ocazia Zilei Naţionale le vom organiza în acest an la Mânăstirea Dealu. Cu această ocazie îi invităm pe târgovişteni să asiste la acest moment. Evenimentul va avea loc duminică, 1 decembrie, la ora 13:00, la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea Dealu. Pentru că Piaţa Tricolorului se află în plin proces de reabilitare, ne-am gândit că locul cel mai potrivit pentru a marca ziua de 1 decembrie este Monumentul Eroilor de la Mănăstirea Dealul’’, a declarat recent prefectul judeţului Dâmboviţa, jr. Antonel Jîjîie.