kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Hora Unirii și o procesiune cu un steag de 100 de metri, la Vulcana Pandele, cu ocazia Micii Uniri

  • Sărbătoarea Unirii la Vulcana Pandele

 

            Ca de obicei în ultima vreme, marile evenimente din istoria țării sunt sărbătorite de întreaga comunitate și în Vulcana-Pandele, frumoasa localitate dintre dealurile subcarpatice. În organizarea Căminului cultural „Izvor de apă vie” (director, inimoasa Florin Voicu), având sprijinul Primăriei și al Consiliului local, dar și a celorlalte entități din comună (Parohiile Vulcana-Pandele și Gura Vulcanei, Școala gimnazială, Biblioteca comunală „General Constantin Olteanu”, Casa atelier „Gravor Gabriel Popescu”, Asociația „Tradiție pandeleană”, subfiliala Vulcana-Pandele a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”/președinte Elena Diaconu ș.a.), festivitatea a debutat la Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” cu o slujbă religioasă susținută de preoții parohi (Ionel Topor, Radu George Dinescu, Daniel Vancea) de la ambele biserici ale comunei. După un mic discurs susținut de ing. Nicolae Posta, membru în Consiliul Director al filialei „Mihai Viteazul” Dâmbovița a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, domnul Vasile Radu, Primarul localității a vorbit despre însemnătatea momentului istoric, dar și despre steagul tricolor, un simbol al începuturilor României.

            Apoi, cei aproape o sută de cetățeni ai comunei care au participat la slujba de la biserică, au purtat uriașul steag, de 100 de metri, confecționat în anul 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, pe strada Poștei și au ajuns într-o zonă de miniagrement pentru copii, acolo unde, pe fondul muzical al Horei Unirii, s-au prins în hora mare. Cu mic, cu mare (cel mai mic participant a avut 5 ani, cel mai în vârstă a avut peste 80 de ani!) au cântat și au jucat preț de minute bune, ca niște români adevărați. Uriașa coloană tricoloră a revenit, pe altă stradă, în zona Primăriei, iar steagul tricolor a fost reambalat și pregătit pentru noi evenimente culturale. Vremea relativ rece a fost învinsă de căldura inimilor unor oameni deosebiți.

 

La mulți ani, pandeleni!

La mulți ani, România!

 

 

Nicolae Posta

membru în Consiliul Director

al filialei „Mihai Viteazul” Dâmbovița

a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”

 

 

 

 

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media