Când oamenii își descoperă pasiunea, nimic nu e prea mult, nimic nu e imposibil, iar succesul vine ca o încununare a muncii. Hairstylistul Andrei Petcu este dovada puterii pe care o are pasiunea.
Povestea lui a început pentru simplul fapt că nu găsea pe cineva care să-i tundă părul așa cum își dorea el ceea ce l-a determinat să se tundă singur. Apoi a început să-și tundă prietenii și la scurt timp a început să lucreze la un salon, la peste 30 de km distanță. Deși nu câștiga mai nimic, Andrei a continuat să muncească, să învețe și să se bucure de fericirea pe care le-o aducea oamenilor. A făcut cursuri, s-a perfecționat și și-a deschis un salon în Moreni.
Când lucrurile s-au stabilizat, iar Andrei a început să aibă succes și să-și construiască o echipă de încredere, a simțit că e momentul să ofere înapoi universului bucuria pe care și el a primit-o așa că a început să facă acțiuni voluntare în centrele pentru persoane vulnerabile. (VEZI AICI DETALII).
De curând, pentru că oamenii îl admiră și îi respectă munca, Andrei a decis să-și deschidă un nou salon, însă în Târgoviște, pe Centrul Vechi al orașului, pe lângă Restaurantul San Marco.
Dacă vrei pe cineva care să-ți ofere încredere în tine, care să fie atent la nevoile tale și care să simtă exact ce ți se potrivește, e cazul să-ți faci o programare și să te lași pe mâna lui Andrei sau a echipei lui.
Programări la: 0728 239 773