Trei autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit în această dimineață, în jurul orei 03:20, pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din statul Glodeni Deal, în comuna Glodeni.
La fața locului pompierii au constatat că flăcările se manifestau la o anexă gospodărească, pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați. Din nefericire, incendiul s-a extins rapid și la acoperișul casei, însă nu i-a provocat acesteia pagube majore.
După localizarea și lichidarea incendiului, pompierii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele exacte ale producerii incendiului.
FOTO: ISU Dâmbovița