Miroase a povești spuse în șoaptă, a amintiri tari ca un espresso și a istorie păstrată în boabe. Invitatul unui nou epispod al podcastului Avangarda este Gheorghe Florescu – cafegiul legendar al Bucureștiului, autorul cărții-cult „Confesiunile unui cafegiu”. În dialog cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, cafegiul de poveste al Bucureștiului, Gheorghe Florescu, povestește istoria cafelei de la Istanbul la Bucureștiul interbelic, despre tipuri rare de cafea și cum au ajuns ele aici, cafenelele ca spații ale libertății, spiritului critic și prieteniei. Povești inedite din culisele Securității și episoade foarte personale din viața cafegiului în premieră, la un podcast cu parfum de epocă și gust de adevăr, despre cafea ca simbol cultural și formă de libertate.
Aventura Licăi Gheorghiu cu doctorul Plăcințeanu, în imobilul cafegiului
Ionuț Vulpescu: Bun găsit la un nou episod al podcastului meu.
Gheroghe Florescu: Bine ați venit, domnule Ministru!
I.V.: Mi-ați luat-o înainte.
G.F.: Mă bucur că ați venit în templul cafelei dedicat memoriei maestrului meu. Carabelaian.
I.V.: Aici e locul unde vă simțiți cel mai bine?
G.F.: Da, aici sunt. Deși am umplut 81 de ani, pot să spun că sunt prezent în Rosetti de la 1 martie 1971.
I.V.: Din 71 sunteți în zona asta?
G.H.: Din 71, 54 de ani împliniți de când sunt aici în piața Rosetti. Am avut la Hristo Botev, numărul 10, Sfinților 6, și aici sunt din 2010.
I.V.: Ce poveste extraordinară e aici, a clădirii sau undeva foarte aproape?
G.F.: Aici, chiar în clădirea asta, s-a petrecut idila de dragoste a Licăi Gheorghiu cu vestitul Dr. Plăcințeanu, care de către Gheorghiu Dej, tatăl Licăi, i-a fost înscenat un proces de diferite afaceri necurate și l-a dus la Râmnicu Sărat. La Râmnicu Sărat era pentru politici. El era politic.
I.V.: La pușcărie.
G.F.: Da, era iubitul Lică Gheorghiu, deci nu era soțul ei. Gheorghiu Deși s-a ocupat de fetele lui, de așa manieră încât să nu fie situația lor deranjată de diferiți indivizi.
I.V.: Dar cine locuia aici? A cui era clădirea?
G.F.: Aici era o clădire, că nu știu a cui era… Era a statului, era naționalizată atunci, vorbim de naționalizare. Între timp, au apărut alți proprietari, nu știu, nu cunosc. Dar aici, aici noi stăm la demisol, dar, că suntem post de cafea, dar la etajul 1, Mezanin, era apartamentul unde a stat Lică Gheorghiu cu acel Plăcințeanu, idila de dragoste. Când a murit Lica Gheorghiu, în buletinul ei, mi-a spus chiar fiica dânșii, care este notar, Mândra Camila Gheorghiu. Gheorghiu Dej și-a adoptat nepoții, pe toți nepoții, pe numele lui, ca să beneficieze niște drepturi care erau ale șefului partidului. Și atunci, el dacă și-a adoptat copiii, acești copii au avut niște drepturi, de casă, de alte facilități.
I.V.: Aici, la 20 de metri în capul străzii, este și locul unde a fost celebra mansarda unde a stat Mircea Eliade, unde a scris Jurnalul Adolescentului Miop.
G.F.: Și aici, la Radu Cristian, au fost foarte mulți oameni importanți.
I.V.: Familia Vulpescu, Ileana și Romulus.
G.F.: Clienții mei și oameni deosebiți de cultură. Având în vedere că sunteți fostul Ministru al Culturii.
I.V.: Nicio legătură, nu e o coincidență, dar am fost în casa lor, aveau o bibliotecă impresionată și o colecție de filme. Maestrul Romulus Vulpescu era un cinefil extraordinar.
G.F.: Absolut, clienții mei, da. În fiecare zi.
Maurer și Maniu, vecini de bloc
I.V.: Nu departe de locurile astea, pe străzile astea, Eliade s-a inspirat și a scris proza fantastică. Ați simțit așa, în timp, în deceniile astea, ceva fantastic din străzi? Un aer diferit de alte cartiere?
G.F.: Nu numai atât, dar aici au locuit oameni importanți. Nicolae Carandino, în primul rând. La numărul 10 au locuit Ion Gheorghe Maurer, când era avocatul lui Gheorghiu Dej, încă era în temniță, încă nu trecuse la Târgu Jiu. Și acolo u locuit Ion Gheorghe Maurer. Și, bineînțeles, în acea scară a locuit și Iuliu Maniu. În 1940, la Sfinților 10, a avut loc o manifestare a românilor pentru că protestau împotriva Dictatului de la Viena. Și Iuliu Maniu i-a potolit, el era șeful Partidului Național din Ardeal.
I.V.: Nicolae Carandino pe Hristo Botev, cred.
G.F.: Da, da, el era acolo, da, dar sora lui locuia tot acolo, la numărul 10, tot în aceeași scară, sora, doamna Crăciunescu.
I.V.: Ați avut clienți celebri, așa, în timp. Care ar fi cei mai mari care v-au călcat pragul?
G.F.: În primul rând, Liubea și Iosif Chișinevschi, oameni din fostul Partid Comunist al lui Gheorghiu Dej.
I.V.: Partidul Muncitoresc Român.
G.F.: Muncitoresc Român, dar și Partidul Comunist, înființat în 1921. În 8 mai 1921. Eu m-am născut în 8 mai. Eu m-am născut o dată cu Partidul Comunist… Din România. O problemă foarte importantă este soarta primului secretar general al Partidului Comunist din România, care a fost asasinat, Foriș. Întrebarea se pune, oare el a fost singurul, sau au mai fost și alții? Cum ar fi, de exemplu, cazul lui Gheorghe Ursu…
I.V.: Dizidentul Gheorghe Ursu.
G.F.: Dizidentul Gheorghe Ursu.
I.V.: El a fost asasinat târziu, în anii 80?
G.F.: Nu, nu. Eu vă spun că niciodată nu s-a raportat, decât numai s-au concentrat toți când s-a discutat din punct de vedere istoric. Cazul lui Foriș. Numai spune și alții care au intrat în lotul în care a fost asasinat. Nu numai Foriș a fost asasinat, și alții. Printre care un om important, care a venit în germana lui Hitler în 1933. Marcel Kofren. Marcel Kofren a fost un fruntaș al Partidului Comunist din România. A venit din Germania. El vorbea, bineînțeles, germana, îmi pare că s-a născut în Germania, la școală a fost în Germana, vorbea germana în casă. Familia Kofren vorbea în germană. Și ceea ce m-a șocat pe mine era că soția lui se numea doamna Leibovici. Soția lui Leibovici și el Kofren. Nu știu, n-am înțeles de ce. Pentru că copilul domnului Kofren, doamna Kofren, care era prietenă cu familia Vulpescu, prietenă cu doctorița, cu care eu am fost în relații foarte apropiate. Foarte apropiate. Și ea vorbea cu mama ei, doamna Leibovici. Pe fiica o chema Kofren, mama – Leibovici. Mama care a născut-o. Deci înseamnă că între domnul Kofler și doamna Leibovici nu a existat un act de căsătorie. Ea n-a purtat numele domnului Kofren niciodată. Doamna Leibovici. Mama domnului Kofren Doamna Kofren. Și între timp, timpul i-a trecut. Doamna Kofren, copilul ei fiind, nu mai a murit, nu mai e în viață de câțiva ani, și era mai mare ca mine. Eu am 81, dacă ar fi trăit, acum poate avea 100 de ani. Poate. Dar ea a fost martor la tot ce a întâmplat în cartier. Și știa, era o…
I.V.: O zonă istorică a orașului la București.
G.F.: Ea cunoștea tot cartierul.
I.V.: Străzi încărcate de istorie.
G.F.: L-a cunoscut personal pe Iuliu Maniu. Personal pe Ion Gheorghe Maurer. Dar, cea ce m-a impresionat și m-a șocat, a vorbit și despre fruntași ai Partidului Comunist din România. Cu care era foarte critică despre felul, anumite comportamente care se realizau. Unde locuia doamna Kofren la numărul 5, a locuit familia Voș. Rozalia Vass. Care era soacra lui Ghizela Vass.
I.V.: Numărul 5 pe strada asta?
G.F.: Deci, numărul 10 pe stânga când vin dinspre Biserica Sfinților. Sau dacă vii de pe Hristo Botev pe partea dreapta. Era Hristo Botev 10. Sfinților 10. Unde a locuit Ion Gheorghe Maurer și cu Iuliu Maniu, la aceeași scană. Unu la etajul 2, unul la etajul 3. Pe același palier era doamna Kofren.
Informații exclusive, ale cafegiului Florescu. Secrete de securitate
I.V.: Ați fost martorul unor întâmplări memorabile? Ceva ce n-ați spus până acum? Cineva care v-a încredințat un secret?
G.F.: În cartea mea, Confesiunile unui Cafegiu, menționez, ca să știe lumea că e vorba de o treabă serioasă. E vorba de o informație precisă. Am schimbat numele străzii, care e foarte aproape de Hristo Botev, dar am pus numărul casei, numărul 18.
I.V.: Ați făcut ca în Eliade? Proză fantastică.
G.F.: Nu știu ce a făcut. N-am citit cartea, nu știu ce a făcut Mircea Eliade, dar vorba lui Creangă, nu știu alții cum sunt, eu ăsta sunt.
Gheorghe Florescu: „Walter Roman era șeful Securității în acel moment. Șeful Securității, înființată de Walter Roman.”
I.V.: Dar cum ați descoperit cafeaua?
G.F.: E o poveste foarte importantă și acum este chiar interesantă pentru toată lumea. Tata a fost arestat, a fost polițist în Siguranța Statului, brigada a doua contra comuniștilor. Și fiind detectiv clasa întâi, a fost arestat din ordinul Moscovei, transmis Partidul Comunistului Român și Securitatea Statului, unde era tatăl lui Petre Roman. Walter Roman era șeful Securității în acel moment. Șeful Securității, înființată de Walter Roman. Eu l-am cunoscut personal pe Walter Roman. Ce s-a întâmplat cu Walter Roman? Să fac o paranteză ca să vă spun ce a făcut.
I.V.: Fusese în războiul civil din Spania.
G.F.: Aia e treaba lui, ce a făcut el, nu știu. Fiecare cu treaba lui, cu amantele lui, cu iubirile lui, treaba lui, nu mă interesează. E problema familiei lui. Știu însă informații, pe care le-am obținut din cartier. Walter Roman era fiul unor pastramagii evrei din Oradea. Era cei mai renumiți pastramagii din Oradea. Evreii fac cea mai bună pastramă de gâscă din lume. Iar armenii, cea mai bună pastramă de vită din lume.
I.V.: Păi și cum, pastrama românească?
G.F.: Să mănânce, cine vrea să mănânce… Dar ei renumiți, sunt renumiți, deci noi românii facem pastramă de gâscă făcută în România de către evrei. Nu se bagă românii pe pastrama evreilor. Au anumite cutume, să-i zicem așa. Trebuie să participe un reprezentant al cultului mozaic, al religiei iudaice. Spune rugăciunea și după aceea se execută operațiunea respectivă. E un om care e special pentru treaba. Preparator de, supraveghetor al executării mâncării.
I.V.: Așa. Și cafeaua cum a apărut?
G.F.: Și cafeaua care i-am gustat eu după ce tata a fost arestat, după 20 iulie 1952, eu am luat-o pe stradă. Adică n-am luat-o pe stradă, am ajuns cu mama. Mama avea încă trei copii, eu eram unul dintre cei patru. Patru copii. Eu am doi băieți și două fete.
I.V.: Ați păstrat tradiția.
G.F.: Patru copii, da.
Cum a descoperit Gheorghe Florescu gustul cafelei în copilărie?
I.V.: Foarte frumos.
G.F.: Și eu aveam nașul meu, care fusese mare proprietar de case, de fabrici de mezeluri, prăvălii de mezeluri, magazine de mezeluri și avea o casă naționalizată. În această casă erau făcute în niște prăvălii pentru comercianți. La una dintre aceste prăvălii era un armean. Un armean care era văr cu un mare armean, Baruir Nersesian. Era văr și venea în vizită. Și eu lângă, mașina de prăjit era în spate, curtea interioară. Nu era în magazin, că poate n-avea loc sau nu avea coș de eliminarea fumului. Și atunci, eu mă așezam lângă mașina de prăjit și cafea și luam câte o babă, câte o babă, câte o babă. 8 ani jumate aveam. Eu sunt născut în 44, 8 mai 44. 52, în vară, aveam câteva luni, peste 8 ani. Și luam. Și Baruir Nersesian spunea, „copilule, ia cu zahăr”. Nu. Și mi-a plăcut întotdeauna să beau fără zahăr.
I.V.: Fără zahăr.
G.F.: Acest armean a trăit 102 ani. Cea mai multă vârstă pe care a avut-o un armean în activitate. A murit la New York, la vârsta de 102 ani, a pus capul pe masă, a pus mâna pe masă și capul pe mână și așa s-a dus. Înconjurat de clienți și de familie.
Cafeaua, „doctor Alzheimer”
I.V.: L-o fi ajutat cafeaua la longevitate? Cafeaua ajută să treci mai mult?
G.F.: Nu numai, dar cel mai mare dușman al doctorului Alzheimer, doctorul Alzheimer, știe lumea despre ce e vorba, este cafeaua de calitate.
Dumnezeu și diavolul, fiecare cu cafeaua lui
I.V.: Deci cafeaua te ajută să trăiești mai mult?
G.F.: O cafea de calitate. Cafeaua e de două feluri. Cafeaua lui Dumnezeu care e cafeaua arabica, eu am numai cafeaua arabica, cafeaua Sfânta Elena, numărul unu mondial, cafeaua Kopi Luwak.
I.V.: O să vorbim un pic despre…
G.F.: Și domnul Baruir Nersesian, 102 ani, și alți armeni, domnul Carabelaian , 95 de ani, dar a fumat încă din adolescență. Și în ultima zi de viață, la 95 de ani, a fumat o țigară, a băut o cafea, și așa s-a dus.
I.V.: Cafeaua te ajută mai mult decât ceaiul?
G.F.: Nu cunosc ceaiul, eu nu prea beau ceaiul, eu nu beau ceaiul.
I.V.: Nu beți ceai?
G.F.: Nu. Adică beau un cei de plante, dar așa, că mi l-au recomandat la medici, dar de plăcere nu beau.
I.V.: Auziți, dar vorbeați de boabe de cafea.
G.F.: Da.
I.V.: Cum ați descoperit savoarea…
G.F.: Am descoperit-o și mi-a plăcut foarte mult.
Prima cafea, prăjită din greșeală la abație. Caprele de munte, primele degustătoare de cafea sălbatică?
I.V.: Dar cine a fost primul om în lume a zis, doamne, uite, hai să prăjim boabele astea, le fierbem, le măcinăm, le fierbem și bem zeama. E o istorie. Cine a fost?
G.F.: Istoria începe exact cum este pe acest sac. Scrie așa. Mt. Everest Suprem. Mai este aici un sac. Nepal. Așa. Și mai este Abyssinia. Produsă în Etiopia. Moca. Deci în zona localității Moca în Etiopia, un cioban, Kaldi, în perioada, la mijlocul secolului 10 al mileniului I. Aproape de sfârșitul mileniului I. Acest cioban avea niște capre. Caprele intraseră într-un luminiș și ieșeau de acolo agitate. Săreau în sud. S-a mirat ciobanul, păstorul respectiv. S-a mirat ce făcuseră caprele. S-a dus și el să vadă. Mâncau niște cireșe din niște arbori. Cireșe sălbatice. Deci nu erau cultivate. Și el a luat niște cireșe și le-a dus la un părinte, lui Elijac. Abatele unei mânăstiri. Abatele a luat aceste cireșele respective. I-au plăcut foarte mult și-a aruncat vreascurile în foc să-l scape de ele. Că nu veneau ăștia cu gunoiul. Pe vremea aia nu erau cu gunoi. Arunca și vreascurile în foc să ardă. În momentul ăla au împrăștiat toate în încăpere o aromă deosebită. Și atunci am zis dom’le, se întâmplă ceva deosebit. Mai mult decât ăsta. N-a putut abatele să doarmă 24 de ore. N-a putut aproape să doarmă. Și atunci a zis: „dom’le, stai puțin”. Ei aveau slujbe de noapte.
I.V.: Cafeaua în Etiopia e mai tare, nu?
G.F.: Nu. Era cafea sălbatică. Era cafea potrivită. Nu e foarte tare, dar e foarte aromată.
I.V.: Acolo s-a descoperit. Eu am fost și eu în Etiopia. Și, bun, ca să glumim un pic, deci putem spune că până la urmă înaintea…
G.F.: E Eva. Eva tuturor cafelelor în Etiopia.
Apa, cafea și usturoi: elixir pentru viață lungă
I.V.: Eva, bun. Eva. Deci caprele, ca să glumim, au fost întâi dependente și după aia omul de cafea.
G.F.: Păi da, dar sigur. Prima dependență de cafea. Prima dependență, da. Și pământ, primul om a fost Abatele Elijac. Starețul respectiv. Și de acolo a plecat la Vatican. Și apoi s-a propagat repede în lumea occidentală. În Italia, primul împărat care a băut, a băut cafea, n-a fost Alexandru Macedon, ci a fost Gingis Khan. Când a cucerit Beijing în 1230 mi se pare, niște italieni care erau negustori, trimiși de către Veneția, sau negustori venețieni. I-au dat cafea și a băut. Probabil că de-aia și-a murit, pentru că a băut multă. I-a plăcut, s-a simțit bine, l-a întărit, l-a mobilizat să fie cât mai viguros. Eu nu știam, doctorii nu și-au dat seama, nu aveau, nu erau doctorii de astăzi, care sunt specialiști. Dar un doctor de astăzi, domnul Vlad Ciurea, ne spune mereu „atenție la neatenție”. Sunt trei elemente în lume, în viața umană, care determină viața noastră. Apa este cafeaua, pe locul doi. Și urmează, pe urmă, usturoiul.
I.V.: Și usturoi.
G.F.: Al treilea.
I.V.: Când ați început cu apa, m-am speriat. Am zis că ziceți ceva de Călin Georgescu.
G.F.: Nu, Călin Georgescu nu. E treaba dumnealui.
I.V.: Am vorbit de longevitate, că îți prelungește cafeaua viața. Ajută și la memorie?
G.F.: În mod sigur. Cine bea Kopi Luwak? De exemplu, un mare om politic pe care eu îl am client, de stânga, domnul Robert Cazanciuc, a băut o cafea foarte bună și este un om care apreciază. Datorită acestui lucru, dânsul mi-a recomandat și alți prieteni de-ai dumnealui care sunt băutori de cafea. Și cred că memoria domnului Cazanciuc e mai bună decât când bea cafea de la Kopi Luwak.
Dacă aveți amnezie amoroasă, consumați cafea
I.V.: Își amintește mai bine.
G.F. Îți aduci aminte exact primul sărut de-o viață, unde s-a întâmplat și cu cine? Prima încercare de tentativă de iubire. Prima persoană care… De exemplu, dacă ești bărbat, îți aduci aminte prima fată care ai iubit-o. Ai sărutat-o.
I.V.: Dar e și afrodisiac cafeaua? Că vorbiți de idile și de…
G.F.: Domnul Vlad Ciurea, domnul profesor, doctor Vlad Ciurea, medic neurochirurg spune așa: două cafele pe zi de înaltă calitate e cea mai bună soluție pentru memorie și pentru gândire. Creierul uman are cică 90% apă și în aia 90% este o substanță care reglează oboseala, dar trebuie să dormi. E bine, cafeaua de înaltă calitate întrerupe puțin, o oră, două și apoi gata, încetează.
I.V.: Dar la ce oră să le bei? Două pe zi?
G.F.: Eu cred că dimineața. Eu la 81 de ani beau și am avut accident vascular în 90. Eu sunt un supraviețuitor. Nu s-a repetat la mine.
I.V.: În 90 ați avut.
G.F.: Pe 23 octombrie.
I.V.: Bun, deci beți dimineața și după aia la prânz?
G.F.: Beau la ora șase.
I.V.: Dimineața la șase?
G.F.: La ora șase. Eu la ora șase, o fac eu. Eu am început în urma acestui contact cu cafeaua la 8 ani și mai mult, pe la 10 ani făceam mamei mele cafea. După aceea soției și acum fac fiicei mele.
I.V.: Până la ce oră nu e bine să mai bei? După ce oră?
G.F.: Eu am o cafea din Columbia care este o cafea organică și este fără cofeină. Cofeina se scoate cu apă și cu bioxid de carbon. Asta e procedeul natural. Și marele industrii o bagă cu chimicale.
Mituri despre cafeaua decofeinizată. Câte cafele bea Florescu pe zi?
I.V.: Asta vreau să vă întreb. Aveți cafea decofeinizată?
G.F.: Am, chiar aici.
I.V.: Ea păstrează câte procente de cofeină?
G.F.: Nu știu exact cât, dar poate puțin, dar nu. 2-3%? Poate, mai rămâne un rest, un procent, dar e cafeaua fără cofeină.
I.V.: Și e bună?
G.F.: Nu bună, foarte bună. Eu beau în fiecare zi după masă.
I.V.: După amiază a treia cafea?
G.F.: A treia cafea, fără cofeină. Dacă am chef. Dacă îmi place și aroma cafelei.
I.V.: Asta doar pentru gust, pentru savoare, pentru aromă.
G.F.: Pentru aromă și pentru o stare de bine. O cafea care dă o stare de bine.
I.V.: Optimismul.
G.F.: Optimism.
I.V.: E determinat consumul cafea de înaltă calitate. Da, păi se zice că cafeaua este amară, dar viața fără cafea e și mai amară.
G.F.: Nu știu cum se spune, dar cafeaua este neagră ca dracu, amară ca păcatul și fierbinte ca iadul. Napoleon Bonaparte. Cafeaua esența inteligenței, cafeaua te scapă de infern. Clement al șaptelea.
Fețe imperiale, cafele re(g)ale
I.V.: Napoleon era consumator.
G.F.: Și el a plantat, aveau, cum zic turcii, un proverb. Să bem o cafea Yemen, să fim prieteni 100 de ani. Asta e proverbul turcesc. După timpul lui Suleiman Magnificul.
I.V.: Trăiau mai mult atunci.
G.F.: Suleiman Magnificul a dat un edict prin care niciun cetățean, să zicem, al imperiului otoman, turc, adică cetățean otoman, nu putea să se însoare dacă nu era în stare să asigure nevestei lui cafeaua cea de toate zile. Cum e pâinea noastră cea de toate zile, la musulmani, la turci era vorba asta. Dar dacă avea un harem, toate trebuiau să bea același tratament.
I.V.: Costa ceva.
G.F.: Eh…
Criza de cafea Yemen
I.V.: Aveți cafea Yemen?
G.F.: Momentan nu, dar e război în Yemen. Dar și de cauza asta am întrerupt cea mai bună cafea, cea mai bună rețeta maestrului meu, pentru că nu aveam cafea. E pe drum. Vă anunț că mai multe cafele rare sunt pe drum.
Nobelul pentru… cafea
I.V.: De pildă?
G.F.: De pildă, în primul rând, e un fel de premiu Nobel al cafelei, se numește ceașcă de excelență. În limba engleză, ceașcă de excelență. Poate nu pronunț eu bine, dar asta e. Cup of excellence, ceașcă de excelență. Această ceașcă de excelență se acordă cele mai bune cafele care există la concurs.
I.V.: Și care e acum cea mai bună?
G.F.: Deci, cea mai bună care e pe locul întâi este Guatemala, care e în drum spre România. Când mă…
I.V.: În America Centrală, pe acolo.
G.F.: Guatemala. Da. Dar nu toată cafeaua din Guatemala, numai lotul ăla, ferma aia, lotul de cafea ăla. Poate Guatemala să degradeze pe parcurs, știți? La mine l-am primit în vizită pe un mare magnat din Guatemala, înconjurat de cinci șmecheri ingineri care ziceau că sunt ingineri români.Și-am zis, „dom’le, bun, aveți cafeaua ceașcă de excelență în Guatemala?” „Nu.” „Eu vând numai ceașcă de excelență. În general. Dacă pot să vând numai ceașcă de excelență, aia o vând.”
Topul cafelelor, by Gheorghe Florescu
I.V.: Bun, am vorbit Guatemala, America Centrală, Nicaragua, Panama, mai sunt…
G.F.: Panama, Gheișa, Esmeralda, Panama, alături de Kopi Luwak și de Sfânta Elena. Sunt 3 cafele. Aceste cafele se găsesc în permanență la mine. Acum, Esmeralda, Gheișa-Panama, nu am deocamdată, dar se găsesc la Harrold`s.
I.V.: Dar din America Latină, din America de Sud, Brazilia, Columbia, Peru.
G.F.: Peru e bună, dar nu e la nivelul Esmeraldei, Gheișa-Panama. E numărul 1 mondial.
I.V.: Panama? Da.
G.F.: Haideți să o facem așa. Din 10… Dintr-o sută kilograme de cafea care se face în lume, sunt 70% cafeaua Dumnezeu, cafeaua arabica. 70%. 30% este cafeaua satanei, care este robusta. Din asta, arabica, doar 10% este selecționată. Din asta, 10%, doar 2% este cafea de înaltă calitate. Eu le am pe toate. Am 40 de sortimente de cafea în momentul de față, în magazin. Am ce oferi publicului consumator de cafea.
Cât trebuie să stai la „o cafea”?
I.V.: Când zici, oamenii spun așa, când își dau întâlniri, „hai să bem o cafea.”
G.F.: Așa, greșit.
I.V.: De ce? Greșit, de ce?
G.F.: Pentru că ei se orientează despre locația respectivă unde pot să discute, să fie o masă, o masă de lemn de mahon, poate să fie orice. Dar n-au cafea în ceașcă. Nu există în România nicio cafenea. Nu vorbesc de restaurant. Restaurantele nu au cafea de înaltă calitate. Nu. N-au. Dar, de exemplu, a încercat un domn să facă o pensiune la Voineasa, dar pe urmă a vândut pensiunea, n-a rentat. Eu nu știu cum se numește, nu vreau să dau nume.
I.V.: Dar de ce cafeaua de la breakfast, de la micul dejun, atât de proastă mai peste tot în lume?
G.F.: Costă mai ieftin și e gratuită. Marile restaurante dau gratuit. Dau gratuit și… Nu numai că marile restaurante, dar sunt și marile companii. Cum se numesc acestea?
I.V.: Corporații.
G.F.: O mare corporație dă, poate, cafea gratis, dar nu dă o cafea de bună calitate. Ar trebui să dea poate cu o reducere sau să dă o cafea bună la salariații. S-a întâmplat odată să îmi cumpere cineva o cantitate de uriașă, de Jamaica. Mi-a luat multă cafea. Mi-a luat cam 100 kg de Jamaica.
2000 de lire sterline vs. 2000 de lei, cafeaua cea mai scumpă din prăvălia lui Florescu
I.V.: Care e cea mai scumpă cafea pe care o aveți?
G.F.: Păi cea mai scumpă este Kopi Luwak și, nu, e Sfânta Elena pe locul întâi. Dar la Londra, aceeași cafea, Sfânta Elena, costă 2.000 de lire sterline. A fost domnul prietenul nostru care îl știm, domnul Bogdan Nicolae.
I.V.: La Londra?
G.F.: La Londra, la cererea mea. A filmat acolo și a văzut care-i treaba.
I.V.: La Harrold`s?
G.F.: Acolo e 2.000 de lire sterline. La mine e doar 2.000 de lei. Și mulți români întreabă dar ce diferență între cafeaua asta? Doamnă, există Claudia Schiffer, nu? Mai există și alta. Dați-mi o româncă care poate concura cu frumusețea tinereții Claudiei Schiffer. Dați-mi o româncă.
I.V.: Avem femei frumoase.
G.F.: Claudia Schiffer e Claudia Schiffer.
Sf. Elena, cafeaua pentru „întâlniri” unu la unu
I.V.: Că ați vorbit de idile, ce cafea ați recomanda la o întâlnire pentru cineva la 20 de ani? Dacă ați scoate o fată, v-ați întoarce în trecut și ați invita o fată în oraș, ce cafea ați bea la 20 de ani?
G.F.: Dom’le, există o regină în București, o doamnă, mamă de băiat, de 20 de ani. Tânărul bărbat care filmează câți ani are?
I.V.: Până în 30.
G.F.: N-are 20 de ani. Deci să zicem că doamna are un băiat de 20 de ani. Dar chiar îl are. E un prinț. Are aproape 1,90 m. E frumos, ca maică-sa și ca taică-său. E frumos. E rege. Rege al frumuseții. Mama e regina frumuseții. Băiatul este prinț. Al frumuseții. Ei bine, băiatul are și un prieten. Și plecau în drum spre masă. Și în fața lui, pe strada pe unde locuia el, se ocupa… un băiat studios, învăța carte și ajunge cândva un om deosebit. Vrea să fie ministrul al Culturii, cum am spus la masa. Dar băiatul există. E o poveste adevărată. Ce spun eu, e o poveste adevărată. Țineți cont. Există persoanele. Așa. Atenție se întâmplă. Foarte interesant și dau și eu un concurs. Cine răspunde la întrebarea asta, îi dau un kilogram de Sf. Elena. Gata, am zis.
I.V.: Ia să auzim.
G.F.: Deci, băieții, cei doi tineri, de 20 de ani fiecare, doi prinți, ai frumuseții, că nu e unul urât și unul frumos. Erau amândoi frumoși. Pleacă să servească masă. Erau doritori. Le era foame. În fața lor, vine o prințesă. Încărcată săraca, cu o grămadă de bagaje în mână, se chinuia pe strada unde locuiau amândoi. Toți trei. Nu se cunoșteau. Trece pe lângă. El rămâne blocat. S-a blocat băiatul. Și asta. Trece pe lângă ei, nu se cunoșteau. Adio! Pleacă, se duce la drumul ei. Să care greutățile. El pleacă să mănânce. Mănâncă. Vine și spune reginei, mamei lui. Adică mama lui, regina frumuseții. „Mamă, ce am pățit!” „Măi, băiatul, de ce nu te-ai oferit să duci bagajele? Puteai să te oferi. Duci tu bagajele.” „Mama… Îmi era foame.” Îi era foame și n-a abordat-o acea prințesă a frumuseții. Peste câteva zile, mama, regina prințului, întâlnește o fată. O fată trece pe lângă ea. O fată cu tot așa cu greutăți. Frumusețe foc.
I.V.: A doua șansă.
G.F.: Mama se uită, ce să facă. Se uite și rămâne, „Doamne, ce copil, să-i fie foame.” Când atât de frumoase se întâmplă să stea pe strada noastră. Întrebarea se pune. Se vor întâlni prințul și prințesa vreodată? Va avea fericire vreodată regina? S-o vad o dată invitată.
I.V.: Păi nu, întrebarea e ce cafea vor bea. Nu dacă se vor întâlni.
G.F.: Păi nu. Păi eu mă ofer să-i servesc o cafea.
I.V.: Ce le-ați dat la vârsta lor? Ce cafea ar merge la vârsta lor? Că se vor întâlni.
G.F.: Dacă Dumnezeu vrea, se întâlnesc. Există o cafea. Sunt tineri, pot exista orice cafea. Păi cred că Kona Extra Hawai. Sau dacă le dau o Sf. Elena. Nu e o problemă. Cafea de tinerețe.
I.V.: Aia merge la 20.
G.F.: Nu e cafea de înaltă clase. Păi la jumatea vârstei.
I.V.: Păi la 40-50 de ani ce ați recomanda?
G.F.: Eh, din Nepal. Nepalul este fără aciditate. Și mai e că eu, ca om de atâția ani de zi, că sunt aici de 54 de ani. Vin diverși tineri de vârsta. Cum ați fi dumneavoastră. Vin și zice vreau și eu pentru mama mea o cafea foarte bună. Ce vârstă are? Vă apropiați de 50. Poate zic eu. Poate nu aveți încă 50, dar poate 47, 48, 49. Și zice dacă dumneavoastră aveți mă uit eu, în gândul meu dacă dânsul are în jur de 50, mama să fie cel puțin de 70-75 de ani. Bun. Vă recomand Nepal Mont Everest Supreme. Se duce și ia cafeau mea și duce și mama mea nu a băut în viața ei așa cafea, în general, fetele. Fetele sunt sentimentale. Am o doamnă exact ca dumneavoastră, care cumpără întotdeauna și ascultă, deși am anunțat-o, că e în drum spre România cafea de Panama. Ceașcă de excelență.
Cocktailul Florescu, rețetă specială, trei ingrediente
I.V.: Dar așa după 70 de ani, să zicem. 70, 80, 90. Ce cafea îți recomanda la vârsta senectuții?
G.F.: Merge tot Nepalul în continuare. Dar merge, sigur că iese rețeta maestrului meu, Divin. Dar se poate face o rețetă extraordinară pe care am încercat-o. Domnul Carabelaian nu a făcut-o, pentru că nu a avut materia prima. Acum eu o am. Avantajul între comunism și piața liberă asta e, că pot să iau ce cafea vreau. Divin suprem, care e rețeta, o spun acum, să o facă și altul, dacă vrea. Este secret. Dar Sfânta Elena cu Esmeralda, Gheișa-Panama, sau cu Kopi Luwak, 5 grame dintr-una, adică o linguriță dintr-una, o linguriță dintr-aia. Faci divin suprem.
I.V.: Deci Kopi Luwak cu Sfânta Elena. Și un cocktail de cafea, cum am zis.
G.F.: Un melange.
I.V.: Da, un melange. Cum au austriecii.
G.F.: Nu, am fost la Viena și am rămas complet dezamăgit.
I.V.: Nu v-au plăcut cafenelele alea lor celebre?
G.F.: Chiar am fost.
I.V.: La Sacher, la Central Cafe, la Mozart?
G.F.: Eu am fost în Viena. Am fost invitat de Camera de Comerț a Austriei, la sugestia ambasadorului austriac din București, care a citit cartea, fiind căsătorit cu o româncă, care m-a recomandat și așa l-am cunoscut pe domnul Ambasador al Republicii Viena.
Gheorghe Florescu: „Eu cred că domnul Holender, cred că încă mai iubește. Așa cred eu.”
I.V.: Am văzut că l-ați avut și pe Ioan Holender, directorul, cel mai longeviv director al Operei de la Viena aici.
G.F.: Excelența sa, 90 de ani, a băut două cafele Sfânta Elena. În vara asta a băut două cafele. A fost aici, da. A fost spectacol la operă în cinstea dumnealui și a băut cafea Sfânta Elena.
I.V.: O să-l întreb dacă l-a ajutat cafeaua în viață.
G.F.: Sigur că l-a ajutat. Și iubește și la 90 de ani. Cred.
I.V.: Muzica clasică.
G.F.: Nu e vorba de clasic, e vorba de iubire, de femei. Eu cred că domnul Holender, cred că încă mai iubește. Așa cred eu.
I.V.: O să-i trimit înregistrarea discuției noastre să-l întrebăm ce cred. Deci a spus că puteți face o combinație din două. Asta voiam să vă întreb. Mai poți să creezi o cafea? O cafeaa nouă?
G.F.: Da, da, da, sigur. Oricând. Oricând și oricine. Cu o condiție. Să fii sigur că e ceva mai bun. Eu aici, în firma noastră, avem persoane care sunt de 15 ani. De când am deschis. Ca patron. Am fost angajat la statul comunist.
I.V.: Nu puteați să fiți patron până în 89.
G.F.: Da, dar aveam autonomie.
I.V.: Regiunea autonomă Florescu…
G.F.: Eram autonom. Nu se băga nimeni peste rețetele mele. Nici în timpul comunismului. Eram renumit.
I.V.: Dar vă dădeau voie? O arătați cuiva?
G.F.: Nu arătam nimănui. Eram controlat, dar nu putea să mă controleze.
Ce testament deține Gheorghe Florescu din lumea culturală?
I.V.: Vă dădea cineva voie? Sau cafeaua, rețetele erau originale, vă asumați dvs. și atât?
G.F.: Deci fiecare om avea un magazin de cafea. Se numește magazinul de cafea dulciuri. Și în acest magazin era cafegiu, care în general era armean. Nu era român. Câțiva români au preluat de la armeni. Cum aș fi și eu. Care sunt români get-beget. N-am nicio treabă. Un strămoș de-al meu a fost grec. Tudor Economu, ctitorul bisericii Gheorghe Vechi.
I.V.: A fost și sediul Mitropoliei Ungro-Vlahiei.
G.F.: A fost protopop. Eu sunt posesorul singur din toată familia lui care a supraviețuit. Și am testamentul lui original. Știu exact.
I.V.: Tot aici aproape. În Sfântul Gheorghe Vechi. E în spatele blocului.
G.F.: Iar mormântul lui, adică moaștele lui sunt în altarul bisericii în Sfântul Gheorghe Vechi. Cu presvitera Caterina.
I.V.: Deci dulciuri cafea erau?
G.F.: Dulciuri de cafea.
Prețuri comuniste: pâinea, doi lei, zeci de ani la rând
I.V.: Bun. Și rețeta? Venea cineva, s-a verificat?
G.F.: Tot timpul venea, inspecția comercială de stat. Noi nu amestecam. Era o interdicție. Nu era legală interdicția. Dar era cunoscută. Deci nu aveai voie să vinzi altă… Nu era decât un singur preț. Comunismul a fost superior. Zice el că a fost superior. Pentru că avea prețuri stabile. Era 2 lei pâinea în 50. Deci 2 lei pâinea a ajuns și în 80. 2 lei pâinea. 2,25 lei. Prețuri stabile.
I.V.: Bun. Dar de ce, dacă erau prețuri stabile, de ce venea lumea, mai ales boema? De ce veneau la dvs. și nu se duceau la altul?
G.F.: Pentru că erau… Eu nu pot să cred.
Generali de multe stele la prăvălia lui Florescu
I.V.: Că ați avut clienți celebri și înainte de 89. Mulți actori. Mi-ați zis de Emil Botta.
G.F.: Eu am preluat întreaga clientelă a domnului Carabelaian. Grosso modo. Toate clientela a trecut, au văzut că sunt… Vă spun o întâmplare, că s-a întâmplat chiar la 1 martie 71, când am preluat eu. Chiar în ziua când am preluat eu magazinul. Doi generali. Medicul șef al forței armate, domnul general Athanasiu, general cu 4 stele. General de armată. Și generalul Gheorghe Stănescu, care era comandă trupelor de tancuri. Discutat despre… „A venit un oltean, un puști, în locul domnului Carabelaian. Cine ne face nouă cafea?” Eu zic, „nu vă supărați, eu sunt nepotul…” Am zis o glumă, poate, mă rog, o minciună. „Eu sunt nepotul domnului Carabelaian, nu vă supărați. Sunt român. Dar sunt ucenicul domnului Carabelaian.”
I.V.: Sunteți oltean?
G.F.: Da.
I.V.: Unde v-ați născut?
G.F.: Eu m-am dus în București, dar mama era olteancă, din Vâlcea.
I.V.: Bun, deci ați beneficiat de acest… de relații, de clienții pe care a avut domnul Carabelaian.
G.F.: Era rabinul șef Rosen Moses, era clientul domnului… Venea aici și lua. Era mama protopopului, domnul Baronian, care era…
I.V.: La biserică armenească.
G.F.: La biserică armenească era șeful… Da. A fost paroh și… La biserică armenească. Era așa un bărbat frumos, dar domnul Carabelaian…
I.V.: O figură deosebită, a murit în urmă câțiva ani.
G.F.: Și pe el și pe mama dumnealui. Era o armeancă frumoasă. Iar Ana Aslan era prietena domnului Carabelaian. Ana Aslan…
I.V.: Și venea aici și cumpăra.
G.F.: Da. Venea înainte. Nu la mine. Era la domnul Carabelaian. Dar erau…
I.V.: Și actori de ce? Era Teatrul Național aproape?
G.F.: Mulți erau clienții domnului Carabelaian.
I.V.: Bun. Frații Bota locuiau foarte aproape. Emil și Dan Botta.
G.F.: Cred că… Eu nu l-am cunoscut pe Dan Botta.
Gheorghe Florescu: „când venea o persoană deosebită, pac! apăsam pe buton. Și toată convorbirea se înregistra.”
I.V.: Numai pe Emil Botta, pe actor. Și poet.
G.F.: Așa, o întâmplare cu Emil Botta. L-am întrebat. Și vă spun și cu Florin Piersic după aceea. Întâi cu domnul Emil Botta. L-am întrebat. „Nu vă supărați. Care este poezia care v-a făcut cel mai mult domnul Eminescu?” Și el mi-a spus poezia. La steaua. Eu aveam… Domnule, eu am avut… O minte… Stimulată de o cafea de înaltă calitate, de așa moment în când mi-am cumpărat un casetofon bifonic. Și când venea o persoană deosebită, pac! apăsam pe buton. Și toată convorbirea se înregistra. Nu bancuri cu Ceaușescu. Asta nu mă interesa. Dar veneau mari actori și spuneau poezie. Și așa am avut o fonotecă de aur.
I.V.: Emil Botta era un mare recitator.
G.F.: Se întâmplă următorul fenomen. Emil Botta au jucat în Ion nebunul din Năpasta. Între timp apare o cronică făcută în revista Contemporanul, despre Florin Piersic. În legătură cu rolul său de la Teatrul Național, în Ion nebunul. Se întâlnesc cei doi la o cafea, la mine. Florin Piersic îi salută: „să trăiți, maestre, sănătos”. Ca actori, amândoi, geniali. „Noroc, Florine!” oameni deosebiți. Se respectau, nu se invidiau. Florin Piersic era un copil respectos față de Emil Botta.
I.V.: Cei mari nu se invidiază. Doar cei mici.
G.F.: Cred că așa este. Și discută între ei. Și domnul Botta spune, îl laudă. Îl văzuse în teatru, vizionase, spectacolul. Și i-a spus părerea lui despre rol. Grozav, laude. Și atunci eu îi rog pe Contemporanul, pe care îl cumpărasem, că văzusem, că apăreau amândoi, erau amândoi clienții mei. Vă rog, scrieți-mi câteva cuvinte. Au scris amândoi, fiecare. Despre rol, despre celălalt. Fiecare l-a lăudat pe celălalt.
I.V.: Au scris pe revistă. Ivașcu era, George Ivașcu era la Contemporanul și…
G.F.: Eu eram la Hristo Botev. George Ivașcu, să fie văzut, nu l-am cunoscut.
Actorii de la Delicii Florescu
I.V.: Nu l-ați cunoscut. Dar de la Teatrul Național cine mai venea?
G.F.: În primul rând, Radu Beligan.
I.V.: Directorul de decenii al teatrului și marele actor.
G.F.: Sigur că, da, deci toți societarii pe viață al Teatrului Național erau clienții mei. O doamnă, Olga Tudorache, Carmen Stănescu… Ileana Stana Ionescu și alții și alții. Cei mai mari? Marian Hudac, Alexandru Giugaru.
Moartea lui Preda și a lui Caragiu, cu gust de wiskey?
I.V.: Dintre scriitori ați zis de Marin Preda.
G.F.: Marin Preda a venit într-o joi la mine și i-am dat o sticlă de whisky. M-a rugat, dacă am o sticlă de whisky. Și asta, whisky are o istorie aparte. Aveam whisky din abundență.
I.V.: În anii ăia?
G.F.: Tot ce voiam, da. Îl aveam. Mă rog, fiecare… Fiecare după cum ne vine. Vorba lui Caragiale. Cum se gospodărește fiecare. Și îmi cere maestrul Marin Preda, îmi cere: „domnule Florescu, vreau și o sticlă de whisky.” Bun. Iată o sticlă de whisky. Joi. Pleacă la Mogoșoaia. Sticla aia s-a găsit jumate nebăută. Și discutăm și despre Toma Caragiu. Dar deocamdată terminăm cu Marin Preda. Și eu m-am auzit de dimineață că noaptea a murit. Dar nu din cauza whiskyului meu. Poate din cauza sănătății. A băut mult. El avea doi băieți. Și unul din ei, Alexandru, a venit la mine recent. Mi-a dat o carte a lui Marin Preda. Eu aveam toate cărțile lui Marin Preda cu semnătura lui. Cu autograful lui.
I.V.: Bun. Deci a murit atunci în aceeași seară. Sau a doua zi?
G.F.: Nu, a murit chiar în seara de joi spre vineri. În noaptea de joi spre vineri. A murit.
I.V..: Și cu Caragiu ce amintire aveați?
G.F.: În ziua de 3 martie 1977, Toma Caragiu mi-a spus că „am nevoie de o sticlă de whisky, domnule Florescu, pentru că mă întâlnesc cu Alexandru Bocăneț. Și vreau să punem la punct niște lucruri”. M-am certat un pic cu el fără să… M-a mâncat pe mine și i-am spus: „maestre, eu vă servesc cu tot ce aveți nevoie. Tot ce vreți dumneavoastră, eu vă fac. Și dvs. faceți diverse scene cu noi că noi radem etichete”. A fost la televiziunea română o scenetă că noi radem etichete. Cetățenii români erau obligați să vină cu sticle curate și fără etichete. Fără dopuri, fără cutare. Așa trebuiau predate la centrul de recuperare. Și noi radem etichete. Noi eram clienții, cetățenii săraci și erau obligați să aducă sticle curate. Și noi cine eram? Există șeful de magazin care obliga pe cetățeni să le aducă sticle curate. Bun. Și el a zis, „măi Florescu, noi suntem simpli actori. Noi repetăm scenele pe care le comandă conducerea la televiziune. Sunt alții care comandă. Și noi suntem actori. Noi repetăm acest lucru.” I-am dat sticla, a plecat. Asta e pe 3 martie. Și pe 4 martie, la cutremur, ei când au băut jumate de sticla whisky, au lăsat-o pe masă. Au ieșit, nu știu ce le-a venit lor. A, la cutremur au ieșit pe casa scării. Și acolo au murit amândoi. Dar sticla a rămas jumate nebăută. Și au găsit o sticlă ca la Preda. Exact așa s-a întâmplat.
Cutia cu cafea minune
I.V.: Ca la Preda. Jumate de sticlă nebăută. Dar a contat jumătatea aia băută, poate. Bine, aici e destinul care e implacabil. Vorbeam de a crea noi cafele. Să creați o cafea nouă. Aveți un vis, o aspirație să faceți o cafea. Cafeaua Gheorghe Florescu.
G.F.: Ia dă-mi cutia aia artizanală de cafea. Adu-o de lângă ușă. De aci, din birou de la Vali.
I.V.: Există o cafea…
G.F.: Stați puțin. Deci eu am făcut-o deja, cafea. Am făcut-o deja, dar nu mai am materia primă. Dar am făcut-o. Vă pot spune că e ceva genial.
I.V.: Să o promovați? Să o vindeți? Să o comercializați?
G.F.: Doamnelor și domnilor. Atențiune și atențiune. Asta e. Hai să vedem. Unde filmează? Aici. Această cutie vine cu 800 grame de cafea boabe crudă. Vă dați seama, telespectatorii care urmăresc, cel care urmărește această emisiune, văd sacii de cel puțin 60 de kg. Și 30 de kg cel puțin. Dar de regulă vin cu 60 de kg. Dar această cafea care vine 800, nici măcar un kilogram nu e. Scrie așa. Kopi se mâncă cafea. Tonconane Cooperativa, asociație. Toraja este tribul. Tribul. Tribul locuitorului din Toraja. Gunung, la poalele muntelui. Un grup de 10 familii din tribul Toraja în insula Sulavesi. Da, uite, Sulavesi nu scrie aici. Nu pune insula. Dar aia e insula Sulavesi. De asta e cafeaua.
I.V.: În Indonezia.
G.F.: Unde vin cu cafele rare. Paradisul cafelei. Un grup de 10 localnici în propria lor grădină. Uniți în această asociație cooperativă. Cultivă și sortează, selecționează ca și animalul, Kopi Luwak din insula Sumatra. Ei, bob cu bob. Și iese o cafea formidabilă. Ei, această cafea am amestecat-o cu Sf. Elena și cu Kopi Luwak.
I.V.: Asta vreau să vă întreb. Creația noastră ar fi sinteza celor trei, nu? Ați luat ceva din… Și nu mai aveți un ingredient ca să o faceți din nou.
G.F.: Păi nu, nu schimb. Dacă n-am, nu pun, nu fac. Dacă n-am cafeaua asta… Așa, am cerut explicație. Și mi-au spus că nu e rentabil.
I.V.: E foarte scumpă. Adică nu mai scumpă decât Sf. Elena și Kopi Luwak.
G.F.: Nu mai scumpă. Oricum, e scumpă. Mulți mă întreabă. Păi ce are cafea asta? Gândește-și tu cât în minte poți să ai. Dacă vine cafea doar 800 de grame crudă, aceste cutii le fac ei. Din pădurile lor. Lemnul ăsta, uitați cum îl desenează frumos. Uite ce cutie frumoasă. Și atunci, unde? Se vinde la Mega Image? Eu știu, nu dăm exemplu.
I.V.: Când vin oamenii la dvs., caută calitate sau cantitate?
G.F.: Nu, nu. Singurul om din lume, Mao Zedong, a zis și cantitatea e o calitate. Într-adevăr, se pare că poporul chinez are născut și din datorită mulțimii de chinezi care sunt, știți că a depășit Germania. La inovații. Pe locul întâi era nu, pe locul patru primii sunt alții. Dar China a depășit Germania.
Lideri politici dependenți de cafea
I.V.: Da, pentru că l-ați pomenit pe Mao, ați vorbit de Napoleon înainte. Ce lideri din istorie, conducători din istorie, au avut dependență de cafea?
G.F.: În primul rând a avut Napoleon. Napoleon avea șapte ibrice pe foc. Când a fost exilat în insula Sfânta Elena de către englezi, Napoleon a avut cafea Yemen în manta. Și cafeaua era plantată în Sfânta Elena. Și el n-a murit până n-a băut cafeaua. Durase cinci ani până când iese prima recoltă la arbori de cafea. Și a băut cafeaua lui. Napoleon.
I.V.: Altcineva?
G.F.: Păi, Voltaire, Balzac. Voltaire a fost prietenul cu Împărăteasa Ecaterina a doua. Care nu era rusoaică, era nemțoaică. Iluminată, deșteaptă, a fost, a reușit să îi îmbârlige totuși aia mari care erau capii bisericii. Știți că se spune că ar fi avut un rol în pierderea vieții lui Petru, soțul ei. Nu știu dacă e așa. Istoria, știți, spune lucrurile așa cum au fost. Sau, mă rog, de exemplu, săracul, zicem, Ivan cel Groaznic. Săracul, pentru că s-a descoperit că Ivan cel Groaznic acum, după 500 de ani, ar fi avut, în osemintele lui, oase lui, au găsit arsenic. Deci a fost otrăvit.
Florescu despre consumul de cafea: „cea mai bună metodă de a-ți menține mintea brici”
I.V.: Dar nu putem asocia dependența de cafea cu un drog. Nu e drog.
G.F.: Nu. Eu o zic așa, părerea mea personală. Deci nu, că nimeni n-a îndrăznit să spune adevărul. Și chiar medicii ocolesc. Singurul om care a spus adevărul este domnul Vlad Ciurea. Academicianul, profesor, doctor Vlad Ciurea. Neurochirurg. Da, a spus. O cafea de calitate este cea mai bună metodă de a-ți menține mintea brici. Până la o vârstă înaintată. Nu creează nemurire.
Schimb de putere la cafenelele lui Gheorghe Florescu: „La ora actuală sunt cel mai în vârstă cafegiu în activitate.”
I.V.: Dvs. ați avut un maestru, domnul Carabeleian, care v-a învățat tainele astea.
G.F.: La ora actuală sunt cel mai în vârstă cafegiu în activitate.
I.V.: Cui transmiteți ce știți? Ce ați luat de la Carabeleian? Cui îi dați mai departe?
G.F.: Dacă cumva prințul și cu prințesa vor vrea, să văd dacă verific dacă și ea, o să le transmit și lor succesul. Dar îi invit la o cafea.
I.V.: Deci îi așteptați la o cafea.
G.F.: Dar, familiei mele, am convins copilul meu din Canada, după 40 de ani aproape de Canada, să revină, născut în 67. Și vine, peste 2 ani, din Canada, cu toate drepturile care statul canadian le dă, să le dețină după 3 ani de muncă. Și vine în țară și preia, împreună cu ginerele meu, întreaga activitate.
I.V.: Deci, peste 2 ani, ați planificat…
G.F.: Da, ne extindem.
I.V.: În zonă sau tot…?
G.F.: Tot în București, desigur. Avem în Timișoara, la Două Bufnițe, unde avem cafeaua noastră. Recent, un armean, șeful comunității Armene din Bacau, a făcut o cafea, cafenea armenească, cu cafeaua lui și rețeta de la mine.
I.V.: La Două Bufnițe, din păcate, au anunțat că au probleme, se închid din păcate.
G.F.: Nu știu. Și la Craiova. Pentru că, femeile frumoase atrag lucruri bune. Doamna Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, și la Craiova are cafeaua de înaltă calitate.
Adrian Păunescu, un client cu intermediari
I.V.: Deci aici, legătura cu Oltenia rezistă.
G.F.: Da. Nu l-am cunoscut personal pe Adrian Păunescu. Dar, la un moment dat, primesc un telefon. „Adrian Păunescu la telefon”. „Da maestre”. „Vreau și eu cea mai bună cafeaua de la matale.” Trimite omul. Îi dă niște bani. Și îi dau, știți măi, n-am unde să spun cât costă cafeaua. Adrian Păunescu, senator, scriitor, îi spun, vă costă atâția bani. E cea mai bună din lume, numărul unu mondial. Și vine omul. Și-i dau cafeaua, îi dau bonul. Doamne, a fost bună, cam scumpă. Domnule, alte prețuri. Cafeaua, numărul unu mondial. Alte situații sunt. Bun. Nu s-a supărat. N-a venit el. A venit tot același om, care a vrut în continuare. I-a plăcut. Sunt în relație foarte bună cu Ana Maria…
I.V.: Cu fata lui.
G.F.: Da, foarte bună. Sunt în relație foarte bună.
I.V.: Dar ați avut vreodată vreo surpriză cu cineva? Neplăcută, să zicem. Nu, o surpriză…
G.F.: Am avut o discuție cu Vadim Tudor, l-am cunoscut personal. Mi-a dat cărțile lui cu autograf. M-a trimis. Și, bineînțeles, mi-a spus domnul, cum se face ca ați pierdut alegerile? Mi-a spus, „domnule, dacă reușeam să o păstrez pe Olguța Vasilescu, eram acum președinte. N-am reușit.” A pierdut-o pe Olguța Vasilescu și a pierdut și… El mi-a spus. El mi-a spus.
I.V.: Se vedea poetul din el în abordarea asta. Spuneți-mi un lucru, ați avut clienți mai mulți înainte sau după 89?
G.F.: Sunt puțini. Deci, în primul rând, statul comunist e ca și statul nostru de acum, ia de colo, ia de colo, taie de colo, taie de dincolo. Are nevoie să iasă la liman cu cheltuielile. Dom’le, ia de acolo, ia de acolo, tăia, tăia, tăia, toată lumea protesta, protesta, protesta. De ce să… Ai noștri bici petrec concediul medical la Miami Beach. Dar pe blat, cu fundul lăsat. V-a plăcut?
Prețuri de trei – patru ori mai mari oriunde?
I.V.: Vă afectează creșterea TVA sau cum vedeți creșterea TVA?
G.F.: Deocamdată nu a sosit transportul de cafea nouă. Dacă vine cu un preț ridicat, eu după ce am ieșit din spital, am stat trei luni imobilizat la pat și apoi încă patru acasă. Nu am umblat. Când am ieșit și am văzut ofertele. Cele mai ieftine care erau, de trei-patru ori prețul ridicat. Așa că românii vor trebui să plătească prețul de la cafeaua de import.
I.V.: Românii beau mai multă cafea sau mai puțină, comparativ cu vecinii lor?
G.F.: Nu știu ce fac românii cu vecinii.
I.V.: Dacă facem o comparație, cum vi se pare că să bea România? Comparativ cu alte…
G.F.: Eu am fost un an de zile atenționat. Fii atent, Florescu, că vin în vremuri grele. O să rămâneți… O să fiți desființați. Și atunci eu mi-am făcut stocuri. Și pe ziua de 9 februarie 1979 s-a desființat meseria de cafegiu. A dispărut cafeaua.
Ce a făcut Florescu înainte de Revoluție?
I.V.: Și ce-ați făcut în ultimii 10 ani? Până în 89?
G.F.: Nu ați citit cartea.
I.V.: Ultimii ani?
G.F.: Da. După ce am paralizat?
I.V.: După?
G.F.: Am fost… A fost o poveste întreagă. A dat Ceaușescu de ziua lui, la 70 de ani, din punct de vedere istoric, a fost o lovitură de teatru. A rămas cu… Vă spun ce s-a întâmplat. E râsul… E râsul lumii. O să aflați acum. Eu eram prezent. Eram în penitenciarul Rahova. Aveam pedeapsă în 11 ani.
I.V.: Pedeapsă mare pentru perioada aia.
G.F.: Peste 10 ani, special ca să nu beneficiezi de niciun decret. Da. Am beneficiat până la reducerea pedepsei din anumite motive și pentru că a fost decretul așa. Decretul de ziua lui, când a făcut Ceaușescu 70 de ani. Decretul numărul 11 pe 26 ianuarie 1988. A făcut 70 de ani. Cu o zi înainte să știa în cadrul penitenciarului sau în cadrul direcției generale, se știa că va veni acest val uriaș. Nu să știa ce urmări va avea. Dom’le, a fost așa. Pedeapsa până în 10 ani amnistie generală. Până în 10 ani. De la 10 ani la 20 de ani au înjumătățit pedeapsa. Iar peste 20 de ani, reducerea, și ei beneficiau, că nu era pedeapsa de 25 de ani. Era 20 plus 5. 20 plus 10. Peste 20 de ani câți ani vrea instanța judecătorească să dea agravant. Și atunci s-au golit toate penitenciarele. Au rămas câțiva angajați care trebuia să facă mâncare. S-au golit toate penitenciarele.
Metoda comunistă a torturii, explicată de Gheorghe Florescu
I.V.: Care-i lecția acelor ani? Ce vă amintiți? Ce ați învățat din perioada aia grea?
G.F.: În primul rând trebuie să fii precaut. Să nu fii lacom.
I.V.: Deci ați greșit atunci.
G.F.: N-am greșit, că n-am fost lacom. Nu vreau să vă gândesc despre mine. Despre faptele mele, eu am fost băgat complice. Cum se procedează cu complice, să vă spun, în justiția comunistă? Îl ia pe unul în lanțul de prieteni mai slab. Îi dă vreo două. Și apoi îi face o ofertă. Bă, Ioane, tu o să ai 20 de ani de pedeapsă. Uite, vreau să știu despre domnul Cutare. Despre nenorocitul ăla care s-a băgat pe tine în necaz. Nu tu. Tu ești mai puțin vinovat. Uite, noi îți dăm ție, în loc să-l dăm 20 de ani, dăm 10 ani. Sau poate să-l dăm 5 ani. Și cu primul decât ești acolo. Spunem, dăm declarații despre el. Tot ce spunem noi. El scria. Ce s-a întâmplat? Gheorghe Ursul n-a fost singurul bătut în… au murit în bătaie și singurul victima regimului comunist al lui Ceaușescu. N-a fost singurul. Confort discuții mele cu domnul general Dan Voinea au fost încă 16 cazuri. Oameni au murit, medici erau complice. Că medicul semnează un diagnostic care cauzează moartea individului. Fără să mai fie cineva din rude să vină, să vadă, că l-a bătut cineva, nu șoptea nimeni. Că a trebuit să-l dea acasă și cu astea s-a murit. Încă 16, domnul general Voinea putea să vă spună oricând. Singurul procuror și mare general, șeful Procuraturii Militare, care m-a invitat la o cafea. Când m-am trezit la un moment dat, invitat de șeful Procuraturii Militare…
I.V.: Păi, în general, îi chemați la cafea, nu?
G.F.: Nu, eu nu-i chemam.
I.V.: Dar după ce ați… Ce-am spus domnul general?
G.F.: Eu vă mulțumesc foarte mult pentru invitația dvs. Eu nu beau decât cafeaua mea. Vă mulțumesc frumos. Dacă vreți să beți cafeaua mea vreodată, poftiți. Acum e clientul meu.
Viena îl dezamăgește pe Florescu, nu și Canada
I.V.: Dar cea mai bună cafea în afara cafenelei dvs., unde ați băut-o?
G.F.: Unde am băut-o?
I.V.: Cea mai bună. De care vă amintiți așa?
G.F.: Am băut la Montreal, la Vechea Europa.
I.V.: În Canada?
G.F.: Da. Și cu faptul de o întâmplare o întâmplare haioasă, cred că trebuie să vă… Apropo de doamna cu care vreți mă să ne întâlnim toți trei. O doamnă, la un moment dat, oprește în fața celui mai mare magazin de cafea din Canada, Vechea Europa, de Montreal, oprește un Roll Royce alb. Grecii bogați din Montreal au numai toți un Roll Royce alb. Era vară, era cald, coboară doamna în pantaloni scurți, în sandale asortate, și într-un tricou. Iar șoferul era îmbrăcat, cum sunt îmbrăcați tipii, șoferi, care conduc asemenea mașini. Eu eram pe trotuar, eu tot mai voiam să plec. Intră doamna, mititică, avea în jur de 80 de ani. Eu aveam în jur de 60 de ani. Și intră doamna în magazin, eu după ea, și zice, cafea Türk, Sfânta Elena a comandat, cafea Türk, mă rog, în limba franceză. Eu zic, „doamna, nu vă supărați, nu este cafea turcească, e cafea armenească din Imperiul Otoman. Armenii din Imperiul Otoman au produs cafea.” Grecii care au avut necazuri cu turcii, tot la fel ca și armenii, sigur că s-a uitat la mine: „de unde sunteți? „Din România.” Și zic, „eu sunt în meserie. Am și eu meseria mea lucrată în cafea.” Da, da. Și așa am băut o cafea cu doamna.
Florescu despre cei care folosesc cafeaua ca pretext: „dai faliment cu așa clienți”
I.V.: Păi cafeaua are o istorie și conflictuală de multe ori.
G.F.: Se poate întâmpla ce se poate întâmpla la o cafenea. Vă spun, așa zise cafenele literare. Vine, la un moment dat, o avocată. Se așază o avocată, întinde pe o masă o grămadă de dosare. Mai ocupă și a doua masă, iar alte dosare. Primește o clientă. Se așază la masă și aia pune și aia o plasă pe a treia masă. Și mi-au ocupat toată curtea. Și una a bătut cafea și una altă cafea. Și au stat vreo trei ore. Păi dai faliment cu așa clienți. Nu i-am zis nimic, am lăsat-o în pace la…
I.V.: Cât timp îți trebuie ca să bei o cafea?
G.F.: Depinde cum vrei. Dacă vrei să… Depinde cum te grăbești. Dar de regulă nu trebuie să te grăbești. Așa. Vine un tip care are două mii de 5toGo. Știți, eu sunt Gheorghe Pitpalac și vreau să fac lumii vă plac. Și am două mii de to-go. Ce vorbești, Franz? Și ce cafea vindeți? To-go.
I.V.: Dacă vă uitați în cafea asta, care nu e to-go, ce vedeți? Ce vă apare acolo?
G.F.: Îl vezi cu zaț, dar nu are niciun zaț. Și n-ai ce ghicii. N-are niciun zaț, uitați. A, înțeles.
I.V.: Deci data viitoare cu zaț. Acum nu aveți cum e.
G.F.: Eu citesc… Doamne… E prea puțin acum. Eu citesc trecutul, prezentul și viitorul. Ne uităm în cafea cu zaț. Da. Deci asta e cafea.
I.V.: Am înțeles. Mulțumesc mult pentru cafea, pentru dialog și în final gândiți-vă că beam o cafea cu toți cei care se uită la noi acum, toți cei care urmăresc podcastul.
G.F.: În tramvai e ca și în viață./ Te îngheți și te străcori./ Când s-a pus unul cu fața/, tocmai atunci te cobori. Ion Manu.
I.V.: Mulțumesc mult.
G.F.: Mulțumesc.
Facebook
WhatsApp
TikTok
