Mormane de moloz, blocuri la pământ, oameni disperaţi care îşi căutau rudele ascunse printre dărâmături, ţipete de groază, tensiune, autorităţi în alertă. Acesta este scenariul care în urmă cu 45 de ani îngrozea o întreagă ţară. Redus la câteva cuvinte, acum pare o scenă ruptă dintr-un thriller, dar atunci era realitatea crudă. În doar 55 de secunde la data de 4 martie 1977 un cutremur puternic avea să distrugă vieţile a mii de oameni şi să imobilizeze România.
Seismul, cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter s-a produs la ora 21:22. Bilanţul a fost devastator: 1.578 de persoane şi-au pierdut viaţa, strivite sau asfixiate sub dărâmături, din care 1.424 în Bucureşti. Numărul total al persoanelor accidentate s-a ridicat la 11.300, iar 32.900 de clădiri au fost grav avariate sau distruse; circa 35.000 de familii au rămas fără adăpost. Circa 760 de unităţi economice au fost afectate. Pierderile economice înregistrate s-au ridicat la aproximativ două miliarde de dolari, cifră neconfirmată de autorităţile vremii.
Despre acele momente își amintește fostul om de radio, Gheorghe Florea, licean în acele timpuri:
„Era așa ca o babă obișnuită de martie, iar noi ca niște interniști de clasa a XI-a de liceu. Viața noastră se desfășura în curte, acolo unde erau toate, școala, atelierele, cantina, căminele, sala și terenul de sport și poarta ce dădea sub pod, unde stăpân era un nene din Pierșinari, dedicat gheretei lui, dar și deseori închizător de ochi!
Primul cămin era al fetelor, celelalte două ale băieților, camerele noastre aveau patru paturi și patru dulapuri pentru cei patru ocupanți, la fete camerele erau mai mari de câte șase și opt paturi! Fiecare cămin avea cate doi pedagogi, care erau cu noi zi și noapte 24/7! La fete erau femei, la noi bărbați, evident! Ce-ar mai fi fost de-ar fi fost invers! Pedagogii erau unii din oraș, alții făceau naveta la țara, iar unii aveau camere alături de noi în cămin, evident single și nu pe culoarul nostru ci vis a vis de camera de lectură, unde se presupunea că noi învățam! Aveam și baie comună cu dușuri, tronuri, chiuvete, oglinzi și grătare de lemn pe jos!
Noi, aștia mai mari, câștigasem încrederea pedagogului nostru din căminul doi și vineri seara de la ora 21 când se difuza pe programul trei al radioului public (FM-ul nostru estic, 72MHz), topul pop-rock al revistei Săptămâna, ne lăsa la el în camera să ascultam top-ul, la radio-pic-up, pe numele lui Pacific! Nu eram mulți, fro’5-6, ne lasă cheia și-și vede de treburile lui, era și el tânăr, sub 30 de ani!
Și abia ne încălzim noi, cu muzica străineză (topul era de 10 poziții) ca odată a început să danseze camera cu noi, habar n-aveam noi ce e ala cutremur, profesorii noștri erau preocupați să avem parul tuns scurt, uniforma și cravata, dar mai ales emblema școlii pe umărul stâng! Ne uitam unii la alții și așteptăm reacții, în clipa aia crainicul ce prezenta topul, Florin Silviu Ursulescu, nu Octavian, ne zice ce se întâmplă și imediat s-a oprit curentul și tot, se auzea doar un vuiet ca de furtună! Am dat să deschidem ușa să ieșim, pas să ai pe unde, de deasupra noastră se revărsau 4 etaje de copii speriați. Noi eram la etajul 1, am deschis ferestrele și hop în picioare până jos ca pisicile. Curtea școlii se umpluse de copii speriați care țipau și se uitau la sonda din curte cum se legăna! Toate astea s-au petrecut într-un minut, în clipa aia ne-am dat seama că suntem doar băieți, fetele erau încuiate în cămin, pentru ca doamnele pedagog erau acasă, dar cheia de la intrare era în camera din care tocmai sărisem noi. Un coleg mocan mai cu sânge în el a urcat la etajul unu, a luat cheia și am mers împreună să deschidem ușa fetelor!
Vă închipuiți un val de sute de fete călcând în picioare câțiva puști ce ne-am aflat dincolo de ușa eliberându-le! Din fericire nimeni nu a pățit nimic, iar sonda, școala, căminele, toate au rămas în picioare și a doua zi parcă nu s-ar fi întâmplat nimic! Imediat controlul a fost preluat de cei responsabili, iar noi ne-am întors în camerele noastre, rând pe rând însă eram chemați la poartă pentru ca veneau părinții să vadă ce e cu noi! Atunci a fost singura dată când l-am văzut pe tata, beat mort, ținându-se cu mâinile de gardul scolii și plângând că m-a văzut întreg! Am întrebat-o pe mama, cum a avut curaj să vină cu el la volan (avea Volga) 20 de km și mi-a zis că l-ar fi târât și pe jos numai să ajungă să vadă ce e cu mine! Și nu s-a întâmplat nimic, dovada ca acum povestim!” a povestit Florea într-o postare pe facebook.
Facebook
WhatsApp
TikTok
