Lungulețenii au pus mâna de la mână și s-au pregătit pentru primirea de refugiați din Ucraina. Câteva zeci de paturi au fost instalate în căminul cultural din localitate. Tot aici au fost aduse alimente care sunt păstrate în frigidere, dar și alimente greu perisabile. În continuare localnicii aduc ajutoare.
În această dimineață, primarul localității, George Duțu, a plecat cu un autocar la vama Siret pentru a prelua refugiați care doresc să vină în Dâmbovița. „Vrem sa ajutăm. Ne-am pregătit cu tot ce este nevoie la căminul cultural. Suntem în drum spre vamă și vom vedea situația la fața locului” ne-a declarat primarul comunei Lungulețu, George Duțu.