În noul bazin ar urma să-și desfășoare pregătirea, dar și să susțină meciuri, o echipă de polo finanțată din bugetul local. Consiliul local municipal Târgoviște a aprobat, anul trecut, înființarea unei echipe de polo în cadrul Clubului Sportiv Municipal – CSM Târgoviște. Din informațiile noastre, există discuții cu o echipă din sudul țării care ar putea să vină în cadrul clubului târgoviștean.
INFORAMAȚII DESPRE PROIECT
„COMPLEX TURISTIC DE NATAŢIE TÂRGOVIŞTE” este realizat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 Axa 5 – “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului” Domeniul major de intervenţie 5.2 – “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice”
Valoarea totală a proiectului: 88.349.662,24 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile din FEDR este de 32.716.401,71 lei, iar co-finanţarea eligibilă a Beneficiarului este de 32.716.401,71 lei.
În data de 10.08.2012 a fost semnat contractul de execuţie lucrări nr. 21974 cu ofertantul ASOCIEREA SC.DELTA ACM 93 SRL – BERNDORF METALL UND BÄDERBAU GMBH; LIDER ASOCIERE SC DELTA ACM93 SRL, desemnat câştigator în urma desfaşurării procedurii de achiziţie publică.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 19.09.2012, s-a predat amplasamentul pe data de 24.09.2012, lucrările fiind în desfăşurare. Complexul trebuia finalizat în 2014, termenul fiind prelungit succesiv. Următorul termen dat de organismul intermediar este 30 august 2016.
VEZI și Aqualand-ul târgoviștean este o glumă proastă! Doar 2 bazine și tobogane care nu duc în acestea!