Polițiștii dâmbovițeni au oprit astăzi, 11 mai a.c., pe raza localității Găești, un șofer pentru un control de rutină. În urma verificărilor s-a constatat că acesta transporta, într-o dubă pentru marfă, mai multe persoane pe ruta Bulintin-Vale – Găești. Ca să le asigure confortul pasagerilor, șoferul inventiv montase în dubă două bănci de lemn.
Bărbatul din Bolintin-Vale în vârstă de 42 de ani s-a ales cu o amendă contravențională de 870 de lei la care se adaugă încă una de 1 000 de lei pentru modificările aduse mașinii și pentru transportul neautorizat de persoane. În plus, bărbatului i-au fost reținute talonul și numerele de înmatriculare.