kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Fotograful târgoviștean Marius Stoian, pe lista celor mai buni din lume

Fiecare alegere pe care o facem zilnic, fiecare pas și fiecare decizie ne definește drumul, iar ceea ce ne e destinat ne va găsi mai devreme sau mai târziu. Si povestea fotografului târgoviștean Marius Stoian pornește de la un lucru banal.

În urmă cu mai bine de 10 ani, Marius și-a cumpărat un aparat de fotografiat pentru a imortaliza momentele de familie. Treptat, a devenit tot mai atras emoția pe care o poate transmite o fotografie făcută la momentul potrivit. După ce-a exersat de unul singur, Marius a început să se autoeduce și să meargă la cursuri de fotografie pentru a învăța să facă totul la nivel profesionist.

În timp ce-și vedea de job, Marius Stoian continua să dezvolte pasiunea pentru fotografie și să-i impresioneze pe oameni cu creativitatea și priceperea sa. Îi place să lucreze cu oamenii și se bucură atunci când munca lui atinge așteptările celor din jur.

Unul dintre cele mai fascinante lucruri atunci când vine vorba despre Marius, dincolo de fotografiile spectaculoase pe care le face, este felul în care poate transforma orice loc în locul ideal pentru o ședință foto. Pentru Marius, lumina este elementul cel mai important și cu ajutorul ei transformă orice cadru într-unul spectaculos.

De când a pus mâna pe primul aparat, fotografia a fost nelipsită din viața lui Marius Stoian, iar de curând târgovișteanul a fost clasat drept al 18-lea cel mai bun fotograf de nunți din lume, un clasament râvnit de fotografii din toată lumea.

Cu răbdare, lumina potrivită și multă dragoste pentru frumos, Marius realizează fotografii uimitoare reușind să prindă într-un cadru simplu toată emoția oamenilor.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media