kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

(FOTO) Theodor Stolojan a vizitat campusul Universităţii Valahia, pentru care semna hotărârea de înfiinţare în urmă cu 22 de ani

O parte dintre candidaţii PDL la alegerile europarlamentare au vizitat astăzi, în prima zi oficială de campanie electorală, campusul Universităţii Valahia din Târgovişte. Ghidaţi de rectorul Universităţii Valahia din Târgovişte şi unul dintre decanii instituţiei de învăţământ superior, preşedintele PDL,Vasile Blaga, actualii europarlamentari Theodor Stolojan, Traian Ungureanu şi Marian Jean Marinescu, dar şi deputatul dâmboviţean Iulian Vladu, au vizitat corpurile aflate în lucru din campus, Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică Multidisciplinară, care va fi inaugurat în luna octombrie, dar şi unul dintre căminele studenţeşti, care sunt zilele acestea nelocuite, întrucât studenţii se află în vacanţă.

Rectorul Călin Oros le-a spus invitaţilor că pentru finalizarea acest campus universitar, a cărui construcţie a început în anul 1998, şi pentru care s-au cheltuit până acum aproximativ 14 milioane de euro, singura şansă sunt fondurile europene.

Singurul corp de clădire care este în proporţie de 90% gata este cel în care ar urma să înveţe studenţii specializărilor de Inginerie, însă rectorul spune că mai este nevoie de 30 de miliarde de lei vechi pentru finalizarea clădirii.

‘Din păcate, două din cele trei firme care lucrează aici sunt în faliment, aşa încât suntem în procedură destul de complicate, ca să scoatem din nou la licitaţie lucrările respective. Nu ne mai putem baza pe fonduri guvernamentale, ca să finalizăm acest campus, motiv pentru care noi am început deja să lucrăm ca să putem face aplicaţii la Uniunea Europeană, fiindcă în 2014-2020 se pot accesa bani pentru campusurile universitare şi cred că altă şansă nu există”, a spus Călin Oros.

Theodor Stolojan, târgoviştean la origini, şi cel care a pus bazele Universităţii Valahia Târgovişte, după ce a semnat, în calitate de prim ministru, hotărârea ce consfințea înfiinţarea acestei instituţii de învăţământ superior, spune că va face eforturi pentru continuarea acestui proiect frumos: ‘Mă bucur foarte mult pentru ce am văzut aici şi sigur că îmi doresc să continui investiţiile, pentru că este păcat să nu ducem până la capăt un asemenea proiect, dar vreau să vă spun că mă bucur la fel de mult pentru că astăzi , venind pe jos, prin Târgovişte-sora mea este aici, am fost la ea acasă-am întâlnit doi oameni care, discutând despre Târgovişte, mi-au spus despre universitate şi au avut cuvinte foarte bune. Deci, are o reputaţie bună”.

DSC09352

DSC09354

DSC09373

DSC09360

DSC09368

DSC09372

DSC09374

DSC09376

DSC09380

DSC09381

Distribuie:

Un comentariu la „(FOTO) Theodor Stolojan a vizitat campusul Universităţii Valahia, pentru care semna hotărârea de înfiinţare în urmă cu 22 de ani”

  1. Putina lume cunoaste adevarul din spatele acestei afaceri. Exista „zvonuri” potrivit carora, una dintre principalele firme implicate in proiect si anume SC Diana SRL, ar fi folosit o parte din banii primiti pentru constructia campusului universitar intr-un proiect rezidential aflat chiar peste drum de campus, in spatele sediului Raiman, Romserv Invest etc. Insa interesele au fost prea mari si nu a luat nimeni nicio masura pentru a verifica de ce au stagnat lucrarile si de ce anumite firme au intrat in faliment.

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media