kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

FOTO – Iepurașul social democrat a venit mai devreme pentru copiii din Târgoviște!

Organizația Femeilor Social – Democrate a organizat, astăzi, la Târgoviște, un spectacol dedicat copiilor, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Spectacolul a avut și o latură umanitară, OFPSD organizând și o colectă de fonduri pentru o elevă care suferă de o semipareză. “Am vrut să oferim câteva momente de zâmbet şi voie bună pentru că oamenii frumoşi merită lucruri frumoase. Frumuseţe este cuvântul care domină această sală şi pentru că suntem în perioada Sărbătorilor Pascale astăzi vrem să preţuim şi un om secial căruia să-i alungăm tristeţea şi să-l facem fericit. Avem alături de noi un copil absolut special, Florina. Din păcate ea suferă de o semipareză pe partea stângă şi are nevoie de ajutorul nostru. Prin acţiunea de astăzi încercăm să-i dăm o mână de ajutor. Ea este elevă în clasa a XI-a, la Liceul „I.H. Rădulescu” Târgovişte şi face naveta de la Căprioru pentru că vrea să fie un copil educat, vrea să facă parte din societatea românească. Pentru operaţie are nevoie de 250 de milioane” a precizat Claudia Gilia, preşedintele Organizaţiei de Femei SD Dâmboviţa.

 Au evoluat pe scenă pentru copiii şi părinţi prezenţi la eveniment: Trupa Art Canto Morena, Corala Appassionato, Grupul Glissando, Ansamblul Fir De Dor şi tenorul Vlad Miriţă. Copiii s-au bucurat şi de prezenţa personajelor de poveste.

„Sărbătorim alături de copiii talentaţi ai judeţului. Sunt multe grupuri de copii şi tineri care ne vor încânta. Copiii au fost întâmpinaţi cu bomboane fructate şi iepuraşi de ciocolată, iar mamele au fost recompensate cu flori. Organizaţia de Femei a Partidului Social-Democrat iubeşte copiii şi mamele şi vrem ca de această sărbătoare să ne unim şi să fim ca într-o familie” a transmis Carmen Holban, secretar executiv al PSD Dâmboviţa.

ofsd  (2) ofsd  (3) ofsd  (6) ofsd  (7) ofsdofsd bun (1) ofsd bun (2)

ofsd  (1)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media