kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Fost consilier local Titu, director în cadrul CFR Marfă, vizat în dosarul delapidării societăţii

Percheziţiile de amploare care au avut loc astăzi în mai multe judeţe din ţară, la compania CFR Marfă, unde procurorii DICOT anchetează un caz de delapidare cu un prejudiciu de 6 milioane de euro, au vizat şi judeţul Dâmboviţa. Printre directorii acuzaţi de procurori se numără şi dâmboviţeanul Pavel Bărculeţ, actualmente director interimar CFR Marfă.

Bărculeţ locuieşte în Titu, unde conform declaraţiei de avere are o casă şi un apartament. În 2016, a candidat pe lista PSD pentru consiliul local Titu, fiind ales consilier. A demisionat la finalul anului, ca urmare a numirii sale la conducerea interimară a CFR Marfă. Anterior, din 2015, fusese  director economic. Bărculeţ lucrează în CFR din 1998.

Potrivit DIICOT, primul nivel al grupului infracţional organizat a fost constituit din conducerea executiva a societăţii S.N.T.F. MARFA ”C.F.R. MARFA” S.A, compusă din directorul general, Mihuţ Constantin Crăciun, directorul operaţiuni dezvoltare, Daniel Ciobanu, directorul Departamentului Vânzari, Trafic Eugen Tudor, directorul economic-financiar, Pavel Bărculeţ, managerul juridic, Silviu Valeriu Costea, directorul Trafi,c Constantin Alupoaie, directorul vagoane Florin Enache, şeful Biroului Urmărire Contracte, Mariana Căpăţână şi şeful Serviciului Exploatare Vagoane, George Niculescu.

Acestia ar fi  inţiat vânzarea la Bursa de mărfuri a 2450 de vagoane la preţ de fier vechi, prin subevaluarea lor şi obtinerea unui preţ mai mic decât valoarea reală.

„S-a reţinut că membrii grupului infracţional au subevaluat bunurile din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul unei firme de colectare a deșeurilor feroase din Călărași  a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate.
Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza unei proceduri de licitație deschisă a 2.450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria “deșeu fier vechi greu” și “deșeu fier vechi special” (oțel), categorii de deșeuri cu o valoare de piață net superioară.

    Manopera frauduloasă a fost premeditată de către factorii de decizie din cadrul societăţii de transporturi feroviare în conivență cu reprezentanții firmei de colectare a deşeurilor. S-a constatat că, deși oferta de vânzare inițiată de către reprezentanţii societăţii de transporturi feroviare pe Bursa de Mărfuri viza cantitatea generică de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu ofertantul firmei de colectare a menționat vânzarea fierului vechi provenit din casarea a 2450 de vagoane.
Prețul de achiziție a fost de 120 euro/tona de fier vechi, în condițiile în care prețul mediu practicat pentru “deșeu fier vechi greu” era de 175,88 euro/tonă, iar pentru “deșeu fier vechi special” (oțel) era de 218,90 euro/ tonă. A rezultat că prin această manoperă s-a realizat practic o subevaluarea a bunurilor cu 82,42% în cazul “deșeurilor fier vechi special” (oțel) și cu 46,56% în cazul “deșeurilor fier vechi greu”. se arată în comunicatul DIICOT.

Conform stiripesurse.ro, mandatul lui Bărculeţ a fost de la început unul considerat păgubos societăţii: ” De numele lui Barculet se leaga rapida restauratie la CFR Marfa a unor oameni care au facut mai mult rau decat bine companiei si mentinerea la butoane a cuibului Servtrans Invest – Cristian Burci…..Venirea lui Pavel Barculet la conducerea CFR Marfa pare ca pecetluieste ducerea companiei de stat spre mai rau.  Actualul director general repune pe functii angajati care au capusat ani la rand CFR Marfa. Barculet il readuce la butoane pe fostul sef serviciu la Directia Trafic la CFR Marfa, Viorel Ene, concediat pe motiv de prejudicii aduse companiei de stat. O alta decizie este numirea Violeta Ionescu pe postul de Manager Servicii Suport, aceasta fiind implicata in acuzatii legate de cheltuirea banilor companiei, pentru amenajari la suprapret a unui imobil CFR…. Iar in perioada in care Pavel Barculet avea functia doar de director economic al companiei a reusit “performanta” sa mareasca pierderile pe anul 2015 la 159 de milioane de lei, de şase ori mai mari faţă de 2014.”  Vezi mai mult: Guvernanta corporativa in companiile de stat: dive sexy la Hidroelectrica, oamenii mogulilor la CFR

Conform jurnaliştilor de la Cronica Română: „Pavel Barculet a fost director economic la CFR Marfa si a ajuns sa ocupe, ca interimar, functia de manager general al companiei de stat dupa decesul lui Draghici. Numele lui Barculet apare in plangerea penala privind licitatia pentru contractul cu CE Oltenia transmisa de fostul ministru Dan Sova procurorilor anticoruptie la sfarsitul lunii mai 2014.”  Vezi mai mult: DEVALIZAREA BANILOR PUBLICI. ASTĂZI: CFR MARFĂ!

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media