Foarte iubit de comunitate, preotul Marian Mihăilă s-a stins la numai 45 de ani

O boală nemiloasă l-a răpit dintre noi pe părintele Marian Mihăilă, cel care avea întotdeauna o vorbă bună pentru fiecare om pe care îl întâlnea.

Părintele Marian a fost vecinul nostru, prietenul nostru și, mai presus de toate, ocrotitor al nostru, pentru că se ruga tot timpul să ne fie bine și să ne ajute Dumnezeu în toate. Asta a făcut până în ultimele secunde de viață: s-a rugat.

Părintele Marian a fost primul om care a avut încredere în calitățile mele. Pe când eram în clasele primare, părintele era profesor de religie și m-a purtat cu dânsul pe la toate concursurile de cântec și poezie care i se iveau. Mi-a ascultat mereu glasul, m-a încurajat și a născut în mine dorința de a avea și de a împlini un vis. Apoi a devenit preot și eram tare mândră să îl văd slujind cu atâta har. Noi, copiii, eram triști să nu îl mai avem ca profesor, însă a avut grijă să nu ne abandoneze. A găsit o metodă pe care astăzi o găsesc impresionantă. Ne strângea pe toți sâmbăta, mai spre seară, în biserica din satul Adânca și ținea împreună cu noi o mică slujbă, cât să nu ne piardă atenția și cât să ne dea fiecăruia dintre noi prilejul să citim câte un fragment la strană sau să cântăm. Apoi, ne așezam împreună într-un cerc, în mijlocul bisericii, iar părintele Marian ne spunea câte o pildă și ne lăsa să reflectăm, ne cerea părerea și transforma acele momente în întâlniri cu folos, cu învățături pentru întreaga viață.

Nu știu ca acest suflet să fi deranjat vreodată pe cineva, pentru că îl caracterizau modestia și blândețea.

Ultimii doi ani au fost chinuitori pentru părintele nostru drag, însă de fiecare dată când îl întrebam cum se mai simte, răspundea că este mai bine și zâmbea. Am sperat cu toții la o minune, însă boala a mușcat rapid și hotărât, retezând orice cale spre vindecarea trupului.

Omul acesta a fost altfel… Iubea viața, iubea oamenii, era acolo oricând pentru enoriașii săi, uneori chiar și noaptea. Ne învăța mereu că toți suntem egali în fața lui Dumnezeu și ne dădea binețe cu glasul său.