S.C. Grossman Engineering Grup S.R.L. firma cumnatului premierului Victor Ponta este firma care împreună cu S.C. Complis S.A. şi S.C. Proms Concept Group S.R.L. a câştigat în asociere proiectul de ”Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare Târgoviște”, cu o valoare contractuală de 23.096.145,30 lei fără TVA. Contractul a fost semnat în aprile 2012, iar conform contractului lucrările ar fi trebuit să fie gata în 24 de aluni, adică în aprilie anul trecut. Anul trecut Grossman a ieşit din asociere din cauza intrării în insolvenţă, iar asociaţii au preluat contractul. Lucrările, încă, nu au fost recepţionate, surse din cadrul Companiei de Apă precizând că e „gata cu mici lucruri de pus la punct”.
Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta, este acuzat de DNA că prin firma lui SC Grossman și alături de alți doi oameni de afaceri, ar fi deturnat 54% din fondurile destinate unor lucrări de canalizare, în judeţul vecin Prahova, contract obţinut în acelaşi an cu cel de la Târgovişte.
Corupţie generalizată!
Recent au fost percheziţii şi la firmele UTI, Erbaşu şi Strabag. În dosar sunt vizați reprezentanți ai 200 de firme care în perioada 2011 – 2014 ar fi creat circuite fictive pentru a nu plăti taxele și impozitele datorate bugetului de stat. În plus peste 100 de milioane de euro ar fi fost transferați către aceste persoane. Polițiștii vor pune în executare 90 de mandate de aducere,anchetatorii urmând să stabilească dacă se vor lua măsuri de arestare preventivă. UTI, Erbașu și Strabag sunt printre cele mai importante firme care au executat sau execută lucrări de mare anvergură pe teritoriul județului Dâmbovița.
PIDU B este unul din proiectele târgoviștene pe care lucrează acum Erbașu și UTI – “Reabilitare şi modernizare infrastructură utilitaţi publice urbane, reabilitarea şi modernizarea spaţiilor publice urbane din municipiul Târgovişte.” Proiectul are o valoare de aproape 70 de milioane de lei, din care 55 sunt contribuţie nerambursabilă a Uniunii Europene.
Erbașu și Strabag au lucrat pentru Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița la ”Reabilitarea și extinderea stației de epurare Târgoviște – Sud”, cu o valoare contractuală de 66.983.381,37 lei fără TVA. Contractul a fost castigat de Asocierea Strabag AG & Construcții Erbașu S.A. – lider asociere SC Strabag AG, este finalizat și recepționat.
Strabag a lucrat ca subcontractant și la Spitalul Județean unul din cele mai importante proiecte pe fonduri europene ale județului.
Herțanu marcă banu’ şi Famiglia prosperă! ori disperă?
dar să aşteptăm descălecatul procurorilor şi pe la noi după contractele cu „zmeii” ăştia, astfel ca micile lucruri să fie puse la punct! 😉
Proiectul cine l-a executat?? Trebuie sai pomenim pe toti,este un lant de infractori care au saracit si distrus orasul,care este precum o groapa de gunoi! Nu-i de mirare ca se afiseaza toti trei primarii,tineri toti,cu sfori agatate de spate precum papusile. Corect coruptie generalizata!