Valeria Butnaru este un exemplu că vârsta nu este un impediment în a ne redescoperi și a ne bucura de viață. După o carieră ca inginer, cu responsabiltăți uriașe ca inspector în producția nucleară, pensionarea i-a creat prilejul de a face ce nu a avut timp să facă până atunci, de la a grădinări, la a călători și a descoperi locuri și oameni minunați sau de la a asculta muzică în tihnă pe malul mării, la a picta flori și peisaje care au emoționat-o.
De origine din Tătărani, Valeria Butnaru a pornit în artă cu pictura pe sticlă, a contiuat cu acrilic pe pânză, iar apoi și-a găsit tehnica preferată: ulei pe pânză. “În ulei culorile se întrepătrund, alunecă mai ușor” explică pictorița ce se declară o iubitoare a florilor pe care le imortalizează în tablouri. Cu repere ca Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian și Rembrandt, explorează cu pensula nuanțe și stări pozitive. Dincolo de povestea artistului, fiecare dintre lucrări are o poveste, fie că este vorba despre iasomia mediteraneană cu parfum bogat, pe care a descoperit-o într-una dintre călătorii, fie despre florile de pe potecuța din curtea părintească. Peisajele readau și ele secvențe de viață cu adaosul potrivit de imaginație.
În acest univers de culori și amintiri, lalelele au și ele un loc aparte, fapt pe care îl puteți remarca dacă vizitați expoziția “Culorile primăverii”, găzduită de etajul I al Bibliotecii Județene “Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște. Ea a avut vernisajul ieri, 15 aprilie și rămâne deschisă publicului până pe 26 aprilie.
Oana Berliba-Soare