Aproximativ 900 de turiști români se aflau în Israel, ieri, când gruparea Hamas a atacat cu mii de rachete mai multe puncte din Israel. Printre ei s-a aflat și un târgoviștean care a reușit să ajungă cu bine acasă. Din fericire, zborurile către România nu au fost anulate și au funcționat aproximativ după programul anunțat.
Turistul târgoviștean ne-a povestit că au fost momente de panică, în interiorul aeroportului, mai ales când alertele de bombardament îi atenționau să se îndrepte spre buncăre. Deși spune că a fost de foarte multe ori în Israel, nu știa că în aeroport sunt buncăre accesibile. Până la decolare, au fost mai multe alerte, iar lumea a intrat și a ieșit de mai multe ori din buncărele aeroportului.
Tot el ne-a povestit ca autoritățile române, la fel ca și cele din Israel, s-au mobilizat foarte bine. Un reprezentant al Consulatului României a stat tot timpul cu turiștii români din aeroport. Aceștia au primit mâncare și apă, dar și sprijin pentru a putea ajunge în țară în siguranță.