Comunicat de presă
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Dâmbovița, organism independent cu rol consultativ care funcționează pe lângă Consiliul județean Dâmbovița în baza Legii nr. 21812002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, s-a întrunit în ședință de lucru la 26 aprilie 2013.
La invitația președintelui ATOP Dâmbovița, jr. Ioan Marinescu, vicepreședinte al Consiliului județean, au participat membrii acestei autorități și au dat curs invitației Tribunalul Dâmbovița, prin judecător dr. Adriana Motoroiu, Președinta Secției Penale, adjunctul Inspectoratului de Poliție Adrian Antofie, șeful Brigăzii Antidrog Dâmbovița, Liviu Pulbere, moderatorul dezbaterii fiind prof. univ. dr. Sache Neculaescu, membru ATOP.
A fost analizată evoluția fenomenului infracțional la nivelul județului Dâmbovița, în special delicvența juvenilă și implicațiile consumului de droguri în rândul tinerilor. Au fost evidențiate atât dificultățile instituționale, cât și nevoia unei conlucrări a instituțiilor abilitate ale județului cu Inspectoratul Școlar, Direcția pentru protecția copilului și Serviciul Special de prevenire a criminalității.
S-a hotărât elaborarea unei Strategii județene de combatere și prevenire a delicvenței juvenile și a consumului de droguri la care să-și aducă aportul, pe lângă instituțiile amintite, specialiști din cadrul Direcției de sănătate, medicii școlilor, psihologi, sociologi, părinți ai copiilor cu probleme, urmând ca la o viitoare dezbatere care va avea loc în ultima decadă a lunii mai a.c. să fie centralizate propuneri în acest sens.
PREȘEDINTE ATOP
Ioan Marinescu