A scăpat ca prin minune din cea mai grea cumpănă a vieţii sale şi vrea să i se facă dreptate lui şi oamenilor din localitate! Este povestea pădurarului Alexe Marian din Vlădeni, bătut în pădure de hoţii de lemne care au vrut să îl omoare, lovindu-l cu un topor.
Incidentul a avut loc pe 6 noiembrie. Alexe fusese atenţionat de un locanic, că în pădure, hoţii taie lemne. Era în jurul orei 16:00, iar pădurarul s-a urcat în maşină şi a plecat spre locul indicat de consătean. Hoţii terminaseră de tăiat şi tocmai se regăteau să plece cu o camionetă plină, cu 1,5 – 2 metri cubi de lemn. Atunci a început o altercaţie verbală, iar lângă maşină a apărut şi o căruţă, în care se afla tatăl celor doi inşi prinşi la furat şi el tot la tăiat de lemne. Alexe spune că atunci a scăpat cu viaţă doar pentru că, în mod ironic, unul dintre hoţi i-a dat un pumn pe la spate şi l-a doborât. În cădere a simţit şi lovitura de topor, care însă a ratat capul şi l-a lovit în mână şi piept. Apoi a primit multe alte lovituri căzut la pământ. Pădurarul a ajuns la spital plin de sânge şi de răni. Şi fără pistol pe care spune că i l-au luat agresorii. Arma a fost găsită de poliţie în pădure.
Medicina legală a stabilit că omul avea nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale în spital, cu prelungirea perioadei de repaos la domiciliu. Dar a plecat acasă după doar 13 zile, pentru că familia a început să îi fie ameninţată de hoţii de lemne care îl băgaseră în spital.
Un fost pădurar şi un militar, la furat de lemne
Pădurea de la Vlădeni, unde a avut loc incidentul, aparţine Ocolului Silvic Codrii Verzi Piteşti, care are în pază în zonă aproximativ 1000 de hectare. Toate suprafeţele sunt în proprietate privată şi aparţin localnicilor, iar până acum un an au fost în grija unuia dintre agresorii pădurarului. Ionuţ S. a fost pădurar al ocolului piteştean. Bărbatul a fost dat afară pentru că la un control de fond a fost prins cu nereguli. Şefii ocolului l-au înlocuit cu Alexe, iar preluarea cantonului de către acesta nu a fost pe placul fostului pădurar. În ziua incidentului Ionuţ S.era însoţit de Marian S., fratele său, angajat al unei unităţi militare din Prahova. Se pare că cei doi sunt cunoscuţi în zonă, ca „făcând legea”, iar oamenii se tem de ei. Încrengătura, spune Alexe, merge chiar până la nivelul administraţiei locale, agresorii pădurarului fiind cumnaţii şi socrul primarului, această legătură de rudenie asigurându-le liniştea în comună.
Un dosar pe rolul parchetului militar
Pădurarul Alexe nu are încotro, iar după încheierea concediului medical trebuie să se întoarcă în pădure la muncă: „Mă aştept la orice” spune omul care a văzut moartea cu ochii. Singura apărare, pistolul, nu i-a fost de mare folos nici prima dată. Cu toate acestea, omul nu-şi poate părăsi serviciul pentru că are o familie de întreţinut. Cazul său este cercetat acum de Parchetul Militar Ploieşti, pentru că în cauză este implicat şi un angajat al MApN. Faptul că o instituţie militară cercetează cauză îi dă speranţă lui Marian Alexe că i se va face dreptate şi că agresorii lui îşi vor primi pedeapsa. În funcţie de certificatul medico-legal, cei trei ar putea fi cercetaţi pentru tentativă de omor. Mai rămâne de rezolvat problema furtului de lemne. Cei trei au mai fost surprinşi în pădure, chiar şi Ocolul Silvic a constatat nereguli în serviciul fostului pădurar, dar nimeni nu a luat nici o măsură. Hoţii se ascund sub poala rudelor sus puse, oamenii legii se fac că nu văd, iar păgubiţii tac de frică. Marian Alexe vrea doar să-şi facă treaba. Iar asta înseamnă şi stoparea furtului de lemn, indiferent cine sunt hoţii şi cine îi protejează.