kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

După anunţarea candidatului la Primăria Târgovişte, demisie de răsunet în Mişcarea Populară

Mişcarea Populară Dâmboviţa îşi anunţa săptămâna trecută candidatul pentru primăria Târgovişte, în persoana lui Paul Briceag,  şi stabilea un target de 15% la nivelul municipiului. Lucrurile sunt, însă, mai tensionate decât par în organizaţie, aşa cum reiese din demisia secretarului general Iulian Brezeanu. Acesta a trimis un amplu text presei locale în care vorbeşte despre „spiritul politicianist provincial, interesele mărunte, combinațiile de interese, compromisurile meschine, promisiunile bombastice și fără acoperire”

Vă informez că – începând cu data de 1 februarie 2016 – am demisionat din funcțiile de secretar general al partidului Mișcarea Populară, filiala Dâmbovița și de purtator de cuvânt al organizației  județene.

Vreme de mai bine de trei ani am participat la construcția proiectului politic inițiat la nivel național de un grup de politicieni și intelectuali vizionari, grupați în jurul președintele Traian Băsescu, care avea ca principale obiective reformarea clasei politice, instaurarea unui alt climat politic în România și promovarea adevăratelor valori umane. Am facut parte dintre fondatorii Fundației Mișcarea Populară în Dâmbovița, fiind desemnat și președintele acesteia.  Am făcut parte de asemenea din grupul de inițiativă care a înființat filiala județeană a Partidului Mișcarea Populară, devenit ulterior Mișcarea Populară. Am condus organizația municipală Târgoviște la alegerile europarlamentare din 2014, atunci când am obținut 10% din sufragii, al treilea rezultat al partidului dintre municipiile din țară.  Ulterior, am fost ales secretar general al organizației județene a MP.

Din păcate, în opinia mea, apropierea alegerilor locale și legislative din anul 2016 nu a adus filialei județene Dâmbovița a partidului Mișcarea Populară plusul de forță pe care ni-l doream. Spiritul politicianist provincial, interesele mărunte, combinațiile de interese, compromisurile meschine, promisiunile bombastice și fără acoperire continuă să domine climatul politic dâmbovițean, iar echipa noastră nu reușeşte să contracareze toate aceste racile și să aducă alături de noi o masă critică de oameni valoroși, competenți, hotărâți, verticali, cu care să ne confruntăm cu șanse în alegeri și să ne impunem.

În aceste condiții, consider că prezența mea în continuare pe a doua poziție de conducere a organizației județene a partidului nu mai este oportună, pentru că nu aduce plusul de calitate necesar pentru a fi competitivi în apropiatele confruntări electorale din acest an.  Mă dau la o parte nu din lașitate, nu din cauză că nu mai cred în proiectul inițial al MP, care ar fi putut duce la reformarea și modernizarea României, ci pentru a da posibilitatea foștilor mei colegi din echipa de conducere a județului să încerce și alte soluții și – poate – să fie mai eficienți. Eu le doresc succes…

Mulțumesc și cu această ocazie reprezentanților mass-media din Dâmbovița cu care am comunicat de nenumărate ori eficent și care au oglindit cu obiectivitate și profesionalim activitățile fundației și ale partidului.

1.02.2016

                                                                                     conf. Univ. Iulian BREZEANU

Distribuie:

9 comentarii la „După anunţarea candidatului la Primăria Târgovişte, demisie de răsunet în Mişcarea Populară”

  1. Noi PNL-ul asteptam cu interes demisia secretarului general de la ALDE Dambovita. pe acelas motiv.Sigur ca performantele domnului Iulian Brezeanu nu se poat transfera la domnul secretar general de la ALDE dar tot de niste „tradari „ar fi vorba si niste manipulari pentru a mai lua cateva voturi de pe partea dreapta a spectrului politic.

  2. Domnilor de la Gazeta Dambovitei,de ce permiteti astfel de comentarii jignitoare la adresa oricaror oameni despre care dvs mai scrieti in articole. Critica este constructiva,stiu multi asta,insa nu si atunci cand este exprimata de niste helminti.

  3. Domnule profesor, ati luat cea mai buna decizie! Partidul asta a ajuns o sleahta de inculti si agramati, departe de scopul in care a fost infiintat. Un om de calitatea dvs e primit cu mare drag in orice partid care se respecta! Toata stima

  4. Domnule profesor, nu trebuie sa luati hotarari la cald! Multa lume il cunoaste pe acest Briceag! Caracter infect, un betivan caruia nu-i plac decat barfele si imbarligaturile, asa ca la marele betiv Basescu n-are cum sa adere decat un betiv, o jigodie politica! Daca va candida, acest individ nu va trece de 3-4 %, depinde de numarul candidatilor!

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media