kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DSVSA Dâmboviţa cumpără un aparat Real Time PCR pentru depistarea COVID-19. A fost amenajat un laborator

  • Medicii veterinari au amenajat şi un laborator cu grad de biosecuritate trei

Vor să vină în sprijinul colegilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte (SJUT), care se confruntă deja cu un număr important de bolnavi infectaţi cu Covid 19! Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa a demarat procedura de achiziţie în regim de urgenţă a unui aparat Real Time PCR de depistare a infecţiei cu noul tip de coronavirus, aparat pe care vor putea să  lucreze atât specialişti din domeniul uman, cât şi din domeniul veterinar. Conducerea DSVSA Dâmboviţa a amenajat deja laboratorul care va găzdui noua aparatură, pentru că secţia respectivă va avea gradul trei de biosecuritate care este cerut pentru această procedură.

 „Noi avem un aparat Real Time PCR pe care se efectuează analizele de pestă porcină africană care sunt nişte analize virale. Din discuţiile pe care le-am avut cu specialiştii noştri se pare că secţia pe care o avem la momentul acesta nu are gradul de biosecuritate trei, pentru a putea lucra coronavirus. În schimb suntem în procedură de licitaţie, de cumpărare a celui de-al doilea aparat Real Time PCR, pentru cea de-a doua secţie care va avea grad de biosecuritate trei. Aceasta va avea tot ceea ce înseamnă intrare separată, vestiar separat, unde pot lucra atât specialişti din domeniul uman, cât şi din domeniul veterinar. Suntem în procedură de licitaţie. Eu am încercat prin Comitetul de Situaţii de Urgenţă, cu sprijinul d-ului prefect, am cerut aviz să putem să fim consideraţi o unitate de primă linie ca să putem să facem licitaţia rapid.

 Aşteptăm răspunsul organelor abilitate ale statului, iar în varianta în care ne aprobă cumpărare directă, adică prin licitaţie mai rapidă… va fi foarte bine. Eu am secţia deja pregătită, am amenajat-o, am făcut inclusiv o sală exterioară pentru a pătrunde în Direcţia Sanitar Veterinară, în cadrul laboratorului, din afară, fără nicio legătură cu laboratorul sanitar veterinar al Direcţiei Sanitar Veterinare. Deci noua secţie va fi total separată. În varianta în care nu primim această aprobare, pentru a achiziţiona mai repede aparatul,  va fi licitaţia normală care ştiţi că durează peste 30 de zile, după care va mai dura perioada de contestaţii… Eu zic că într-o lună şi jumătate am putea să dăm drumul la această secţie.

În ceea ce priveşte testarea, procedura de lucru este aceeaşi numai că medicii veterinari nu au abilitare să poată să dea un rezultat pe ceea ce înseamnă medicina umană. Kiturile sunt diferite, dar aparatul în sine poate lucra şi un kit pentru pesta porcină şi un kit pentru Covid. Însă rezultatul testelor nu poate fi validat decât de un specialist, un medic uman, un biolog. Nu poate un medic veterinar să valideze un rezultat pe ceea ce înseamnă medicina umană”, a declarat dr. Sandu Tolea, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media