kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Drumuri închise cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ierarh Nifon

 Ca în fiecare an, în zilele de 10 și 11 august 2019, ne vom bucura împreună, de sărbătoarea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti, ocrotitorul Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Astfel, în ziua de sâmbătă, 10 august, când va avea loc Pelerinajul Tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, în intervalul orar 17.30 – 20.30, circulaţia rutieră va fi închisă pe Bulevardul Libertăţii, Calea Domnească (parțial de la liceul Economic până la Strada Stelea), Strada Stelea și Strada Revoluției. Din acest motiv, nu se vor putea parca autoturismele pe Bulevardul Libertății (segmentul cuprins între magazinul Mondial și Casa Sindicatelor), începând cu 10 august 2019, ora 15.00 până pe data de 11 august 2019, ora 15.00, iar pe Strada Revoluției, în ziua de 10 august 2019, între orele 15.00-21.00.
 Duminică, 11 august, între orele 6.00 – 13.00, va fi închis circulaţiei Bulevardul Libertăţii.
Închinarea la sfintele moaște va dura până seara, târziu.
Rugăm participanții la trafic, afectați de aceste restricții temporare de circulație, să manifeste înțelegere, toleranță și bunăvoință.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media