Disensiuni în cadrul organizației PDL Târgoviște după propunereile de excludere a lui Sebastian Niculae Toma și Eduard Hack. La ultima ședință prezidată de președintele Iancu aracota a acesta a înaintat propunerile de excludere, aprobate de biroul politic. Celor doi li se impută neinplicarea în acțiunile filialei cu precădere în campania pentru europarlamentare, când rezultatele de la Târgoviște au fost nemulțumitoare.
Propunerile, însă, nu sunt pe placul tuturor. Avram Iancu (foto centru), secretarul general al filialei contestă deciziile pe care le consideră arbitrare. Acesta a precizat pentru Gazeta Dâmboviței că va cere președintelui PDL Târgoviște să aducă în față biroului documente care să justifice excluderea celor doi democrat liberali.
PDL este partidul cu cele mai multe probleme datorate membrilor care au fost pe funcții în perioada în care partidul era la guvernare și care acum au făcut pași înapoi așteptând vremuri mai bune. De asemenea partidul se confruntă cu atitudinea unor primari și consilieri locali, la nivelul întregului partid, care s-au apropiat vizibil de PSD.
PDL -ul are probleme datorita faptului ca nu a avut grija de membri fondatori , au aparut niste neica nimeni ca acest Caracota si alti excroci care nu au veit niciodata la nici o sedinta pana la castigarea alegerilor, s-au intronat si apoi nu a mai bagat pe nimeni in seama in afara de clica lor.PDL la fel ca si celelalte partide = MAFIE