Ministerul Educației a anunțat trimiterea spre publicare în Monitorul Oficial a Statutului Elevului 2024 și a Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP) 2024, seturi de norme ce vor intra în vigoare la începutul anului școlar 2024 – 2025.
Una dintre cele mai importante măsuri noi prevăzute de Statutul Elevului 2024 este implementarea sălilor de detenție. Astfel, Ministerul Educației le cere unităților de învățământ să organizeze săli speciale, supravegheate de personal didactic, fie el și auxiliar, în care elevii să facă activități suplimentare, diferite de cele de la orele de curs.
Cine ajunge la sala de detenție?
Elevii care perturbă desfășurarea unei ore de curs vor fi trimiși de către profesorul de la clasă la această sală de detenție. Măsura va fi valabilă doar pentru ora în curs, iar elevii nu vor primi absențe. În plus, părinții elevilor trebuie imediat notificați cu privire la luarea acestei măsuri.
Va fi de datoria unităților de învățământ, transmite Ministerul, să stabilească aceste săli, personalul care se va ocupa de supraveghere și criteriile clare prin intermediul cărora elevii vor fi trimiși în astfel de săli.