kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Deși a primit un diagnostic dificil, Daniel Chiva se simte norocos și vrea să fie un exemplu

De multe ori uităm să fim recunoscători pentru ceea ce primim de la Univers și tocmai din acest motiv e bine să avem astfel de exemple care să ne amintească, să ne face să conștientizăm cât de simplu e de fapt să fim fericiți.

Daniel Chiva are 25 de ani și este din Pucioasa, iar pe când era încă prea mic să înțeleagă lumea din jurul lui, părinții au aflat că băiatul suferă de tetra-pareză spastică, o afecțiune care-l imobilizează în scaunul cu rotile și care face chiar și utilizarea mâinilor destul de dificilă. Din fericire se numără printre cei cărora acest diagnostic nu le-a afectat și capacitatea cognitivă. Sprijinul tatălui care l-a dus la școală, zi de zi, timp de 12 ani, dar și majoritatea colectivelor din școli care l-au acceptat și susținut, l-au făcut pe Daniel să aibă curajul de a visa și dorința de a învăța.

screenshot 2025 02 06 164825

Inspirat de profesorul de istorie Georgiana Vintilă, pe care Daniel o numește „mama mea din punct de vedere profesional”, tânărul a dezvoltat o pasiune deosebită pentru cercetarea în domeniu și a devenit student al Facultății de Istorie din cadrul Universității Valahia din Târgoviște. Sub coordonarea conf. univ. dr. habil. Marian Cosac, Daniel și-a realizat Lucrarea de Licență pe care se pregătește să o publice și tot sub coordonarea aceluiași dascăl își pregătește și Lucrarea de Disertație. Dâmbovițeanul își dorește să continue activitatea de cercetare în domeniul istoriei, studiind atât modul în care aceasta a fost modificată și revizuită în cadrul diferitelor curente politice de pe teritoriul României, cât și felul în care persoanele cu dizabilități au fost privite și incluse din punct de vedere social în anumite perioade istorice.

fb img 1738853407074

Dincolo de munca de cercetare, Daniel visează să-și creeze o independență fizică în limita în care diagnosticul îi permite, dar și o independență financiară. Deși pasionat de istorie, el își dorește o carieră în domeniul social, unul dintre cele mai mari visuri ale sale fiind sprijinirea persoanelor cu dizabilități în procesul de integrare socială.

În ciuda multelor experiențe neplăcute care au lăsat urme adânci în mintea și sufletul lui Daniel, el continuă să fie o inspirație pentru cei din jur, un model de ambiție și de curaj și un apărător al drepturilor și nevoilor persoanelor cu dizabilități.

whatsapp image 2025 02 06 at 13.56.22

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media