kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Deputatul Iulian Vladu (PDL): „Ponta vine să anunţe măriri nereale de pensii”

Comunicat de presă

 

            Astăzi, am asistat la o nouă minciună naţională, marca PSD, pusă în scenă de primul ministru Victor Ponta şi de ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb. Cei doi au ieşit de mână, într-o conferinţă de presă, în care au anunţat – precum Ceauşescu, în 1989 – că vor mări 234 de mii de pensii, ca urmare a aplicării indicelui de corecţie pentru cei care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011.

            În fapt, Guvernul nu va da nimic în plus, ci este obligat să respecte Decizia Curţii Constituţionale prin care Ordonanţa 1/2013, dată tot de Ponta, a fost declarată neconstituţională! În loc să-şi ceară scuze pensionarilor, cărora le-a furat din bani, prin aplicarea unui indice de corecţie mai mic, Ponta vine să anunţe, în an electoral, măriri nereale de pensii.

            Cei 63 de lei, în medie, daţi în plus celor 234 de mii de pensionari cărora le-au fost calculate greşit pensiile, nu vor acoperi nici măcar scumpirile în lanţ de la 1 aprilie 2014. De aceea, măsura anunţată astăzi drept un mare succes al Guvernului Ponta 3 nu este decât o nouă dovadă de ipocrizie politică.

PSD ar trebui să recunoască, în faţa românilor, că nu a majorat niciodată pensiile, aplicând doar legea adoptată de PDL.

Deputat Iulian Vladu,

Vicepreşedintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media