kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Denia Prohodului Domnului la Catedrala din Târgoviște – 2024

Numeroși credincioși, dintre care foarte mulți tineri, au luat parte în Vinerea Mare, în ziua de 3 mai 2024, în istorica și voievodala Catedrală din Târgoviște, la Denia Prohodului, slujbă săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.
Din soborul de preoți și diaconi care l-au însoțit pe Înaltul Ierarh au făcut parte Părintele Vicar Eparhial și Părintele Prorector al Universității ”Valahia” din Târgoviște.
Părintele Mitropolit Nifon a evidențiat, în cuvântul de învățătură, semnificația duhovnicească a slujbei Prohodului Domnului care, în cuvinte simple
și frumoase, exprimă profunzimea tezaurului de spiritualitate ortodoxă referitor la judecarea, pătimirea și moartea Mântuitorului Hristos. Crucea este altarul cel mai sfânt de jertfă, izvor de har și de iubire dumnezeiască, care înnobilează și înalță ființa umană. Întotdeauna Crucea este legată de Înviere, ambele momente ale mântuirii înnoind din temelii ființa umană, iar fără acestea nu ar fi fost posibilă civilizația creștină de astăzi cu magnificele sale realizări. Denia Prohodului este expresia puterii, frumuseții, iubirii și bunătății dumnezeiești, deoarece prin moartea Sa, Domnul Hristos a transformat în profunzime istoria, viața și existența omului. Înaltpreasfinția Sa a condus, la finalul slujbei, procesiunea de ocolire a sfântului locaș – frumos simbol al punerii în mormânt a Trupului Domnului, în tradiția liturgică a Bisericii noastre Ortodoxe.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

denie 2024 (2) denie 2024 (3) denie 2024 (4) denie 2024 (5) denie 2024 (6) denie 2024 (7) denie 2024 (8)

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media