Delegația permanentă a PNL Dâmbovița, întrunită în 30 aprilie, a decis asupra scorurilor electorale locale ale organizațiilor. După votul dat împotriva propunerii de excludere a lui Gabriel Grozavu, liberalii din teritoriu au prins curaj și au promis că scot un rezultat de 25% din numărul de voturi exprimate, în toate organizațiile, la alegerile din 25 mai. Votul a fost de 98 pentru, 7 împotrivă și 10 abțineri, în favoarea acestei asumări. Europarlamentarele se joacă astfel cu demisia pe masă pentru toți șefii organizațiilor PNL din județ. Președinții care nu vor scoate scorul asumat își vor da demisia sau vor fi demiși. În aceste condiții, mulți dintre ei au sabia lui Damocles deasupra capului, având în vedere că în anumite localități targetul de 25% este practic imposibil. Vorbim cu precădere de organizațiile din localitățile controlate strict de primarii PSD sau PDL, unde la europarlamentarele din 2009, PNL a avut scoruri extrem de mici și unde realitățile politice nu s-au schimbat deloc în ultimii 5 ani. Asta și în condițiile în care Adrian Țuțuianu așteaptă un scor județean peste PSD de peste 55%. Iată și câteva exemple de rezultate PNL din europarlamentarele din 2009: Șotânga – 2,88%, Sălcioara – 2,24%, Odobești – 2,52%, Șelaru – 5,76%, Cobia – 9,88%, Dobra – 5,00%, Doicești – 7,45%, I.L.Caragiale – 5,48%, Comișani – 4.06%, Ulmi – 7,12%, Vulcana Pandele – 7,67. Liderii acestora sunt cei mai vocali împotriva conducerii partidului și ca să-și demonstreze vocalitatea cu fapte și-au asumat un scor electoral ce pare imposibil. Inițial PNL stabilise un target la număr de voturi, mai realist, în funcție de semnăturile strânse pentru înscrierea partidului, diferențiat pentru fiecare localitate în parte. La cererea șefilor de organizații s-a ajuns la un procent unitar de 25%. Rămâne de văzut pe 26 mai dacă au fost inspirați sau doar și-au tăiat craca…
pnl dambovita ? M-AI EXISTA ?TITU,SALCIOARA,PRODULESTI,ODOBESTI LUNGULETU,CONTESTI ,NUCET=25 LA SUTA ADICA 25 DE VOTURI,felicitari +25 de voturi si de la branistea.treziti-va nebunilor.
Iar cand te vei duce la vot, uita-te in jurul tau si gandeste-te bine la cei pe care ii cunosti si care cauta disperati un loc de munca,pe care nu il vor gasi, iar daca – printr-o minune o vor face, va fi prost platit. Si gandindu-te la ei, sa pui frumos stampila pe cei care sunt vinovati de ceea ce ni se intampla. C-asa-i in tenis!
In niciun caz sa nu o faci, Ramona! Voteaza ajutoare sociale, voteaza sistemul oamenilor asistati, voteaza socialistii. Apropo, stii ca circa 40% din populatia judetului Dambovita – apta de munca si pana in 65 de ani- nu are un loc de munca? Si in fraza asta este cuprinsa ABSOLUT toata drama , prin care trecem zambind stramb, facandu-ne ca nu intelegem sau, pur si simplu, neintelegand ce ni se intampla.
Cu siguranta nu votez PNL!!
Atenţie! Toată ţara este o circunscripţie electorală. Deci puteţi vota ori unde v-aţi afla; la Bucureşti, la Ploieşti, la Braşov, Timişoara ,Constanţa sau Câmpulung. Voturile de peste tot se adună la lista votată.
Draga Cristi (anonimus) procentul de 25 % sau de 22,22 % nu are nici o legatura cu cifra de 34560 voturi. Procentul se calculeaza din numarul de alegatori prezenti la vot. Daca vin numai liberali la vot putem sa avem si 100% (prin reducere la absurd). daca nu se realizeaza procentul de 25 % presedintii de organizatii au promis prin vot ca isi dau demisia sau vor fi demisi daca nu se tin de promisiune, foarte bine este stimulativ.. Daca nu se realizeaza procentul de 22,22 % voturi pentru liberali la nivel de filiala probabil ca biroul teritorial si presedintele filialei trebuie sa isi dea demisia sau sa fie demisi, pentru a ramane un partid moral.. La Delegatia Permanenta am inteles ca datorita interimarilor de la nivel judetean avem organizatii puternice si acolo unde nu aveam de loc, deci situatia de pe vremea cand era presedintele filialei Grozavu s-a schimbat radical, in bine. Dupa alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 nimeni nu mai poate sa dea vina pe „vechea mostenire”.Nu uitati pe 25 mai 2014, toata lumea la vot si votati PNL -ul singurul partid cu trecut, prezent si viitor !
Sa nu fim totusi rautaciosi.Din timp ce liderii acelor organizatii si-au asumat procente de 25% inseamna ca stiu ei ceva.Oricum daca nu-si vor indeplini obligatiile vor fi scosi din functie.Important este ca PNL-Dambovita sa scoata acel numar de 34560 voturi pe 25 mai.