kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Decizie crucială luată, ieri, de Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Dâmboviţa!

Printre urlete, circ şi scandări anti Volintiru, Delegaţia Permanentă Teritoriale a PNL Dâmboviţa a decis, ieri, susţinerea candidaturii lui Klaus Johannis la preşedinţia partidului şi a stabilit delegaţii care vor reprezenta partidul la congres. Printre ei se aflau şi unii dintre cei care încercau să intre cu forţa în sediu, care sunt delegaţi, dar nu membri ai Delegaţiei Permanente. Intenţia manifestanţilor a fost să împiedice formarea unui cvorum de şedinţă, care a fost asigurat însă de membri ca au reuşit să intre, cu greu, în clădire.

O decizie crucială pentru vitorul PNL a fost însă votul în unanimitate dat pe hotărârea de fuziune cu PDL, prin absorbţia democrat liberalilor şi cu păstrarea numelui PNL. Liberalii din majoritate judeţelor ţării au cerut şi adoptat o asemenea decizie, în urma căreia dreapta numită se poate numi doar Partidul Naţional Liberal.

De asemenea membrii delegaţiei i-au mulţumit lui Crin Antonescu pentru activitatea în conducerea partidului, unii apreciind că acesta nu ar trebui să părăsească zona de decizie din PNL.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media