După decenii de agresiune a Statului împotriva cetăţeanului şi a spaţiului public, Revoluţia din ’89 părea să aducă schimbarea fundamentală a societăţii româneşti în plan politic, economic, axiologic, cultural, creând teritoriul necesar manifestării şi aplicării valorilor democraţiei liberale. A fost un fenomen social total, o luptă împotriva despotismului ideocratic, în timpul căreia s-a ajuns la violenţe extreme şi chiar masacre.
Care ar fi trebuit să fie rezultatul acestei manifestări generalizate a nemulţumirilor poporului faţă de dominaţia ideologică a totalitarismului?
Instaurarea unui regim politic democratic, bazat pe voinţa poporului, fundamentat pe principiul suveranităţii naţionale, separarea puterilor în stat, egalitatea tuturor membrilor în faţa legii, care propovăduia respectarea drepturilor omului, cetăţeanului şi definirea limitelor puterii conducătorilor aflaţi în diferite funcţii în stat, libertate, proprietate, reprezentativitate, demnitate, toate acestea urmând a fi înscrise într-o Constituţie votată de popor, pentru popor, prin referendum organizat în mod liber.
Ce am primit în schimb?
După “instaurarea” noului regim politic, poporul a fost într-adevăr chemat la vot, însă noua experienţă legislativă nu a convins pe toată lumea. Dilema votului “pe cine să votez şi chiar de ce să votez” a ajuns după dezamăgiri repetate, “nu mai votez”, oamenii realizând că indiferent cine venea la putere, nimic nu era nou sub soare. La vremuri noi, tot noi! Într-adevăr regimul era altul, însă ideile rămăseseră aceleaşi!
În altă ordine de idei, de la Revoluţie şi până în prezent, cu mici întreruperi, sau customizări de nume, scena politică românească a fost dominată de celebrul PSD, care chiar şi atunci când a pierdut teren în faţa adversarilor politici, s-a asigurat că nu-şi va pierde total influenţa, ajutând partidele politice luate sub aripa sa “ocrotitoare”, să ocupe poziţii-cheie în schema noii conduceri. Seamănă destul de mult cu “monopolizarea puterii” de către un singur partid politic, practicată în timpul regimurilor totalitare,nu?
Mai mult decât atât, am întalnit deseori formulări de genul “Mass-Media aservită politicului”, care se referă la faptul că fiecare grupare politică din Romania are propriul mijloc de comunicare cu publicul, deţine trusturi de radio, televiziune şi presă pe care le utilizează în scopul transmiterii către populaţie a propriei versiuni de adevăr, folosindu-le efectiv într-un proces de manipulare foarte bine calculat; revenind la perioada dinainte de ’89, ne putem aduce aminte de serviciile Mass-Mediei dedicate creării imaginii de conducător iubit, slujind exclusiv partidul unic aflat la putere.
Şcoala politică de partid, atât de blamată pe vremea comuniştilor, revine în fortă! Tinerii sunt educaţi politic şi îndoctrinati pentru a nu fi în stare să gândească liber şi să voteze după propriul plac, ura faţă de o parte a clasei politice doar pentru motivul că are altă culoare fiind cea mai bună dovadă în acest sens. Lupta asiduă împotriva educaţiei tineretului, a dascălilor a ajuns la un nou nivel. Clasa intelectuală este terfelită sistematic în Mass-Media, denigrată de către reprezentanţii ministerelor, folosită atunci când trebuie să voteze, demotivată prin tăieri de drepturi şi salarii, silită să plece din ţară pentru a-şi satisface nevoile de bază, dar şi cele profesionale. Promovarea în funcţii de conducere pe linie de partid, fără concurs, a unor oameni fără pregătirea necesară sau, şi mai grav, fără niciun fel de pregătire, a convins mulţi intelectuali să plece pentru a putea excela în carieră, obţinând astfel consideraţia meritată. Meritul a dispărut sau, dacă a existat pe undeva, s-au luat măsuri să fie eradicat! De multe ori, pentru a distrage atenţia de la ce se întamplă în frumoasa noastră democraţie, intelectualii, profesori, doctori sunt aruncaţi în scandaluri mediatice care nu fac decât să le păteze imaginea profesională şi să le aducă şi mai multe injurii din partea populaţiei. Educaţia şi sănătatea ar trebui să stea la baza unei societăţi democratice pentru că un tineret sănătos este viitorul ţării, cei care vor conduce mai departe, cei care vor prelua ştafeta de la actuala conducere. În schimb, aceştia preferă s-o transmită ereditar, într-o nesfârşită luptă pentru bani şi putere.
Clasa politică prosperă, poporul sărăceşte, justiţia doarme, iar Mass-Media se agită. În timp ce lumea pare să se intereseze de politică, pe plan secund au loc tot soiul de evenimente: privatizarea terenurilor, întreprinderilor, bunurilor rămase de la comunism, s-a făcut pe ascuns, aparent oficial, cu licitaţii la vedere, sub îndrumarea atentă a unor mega-concerne străine, în timp ce întreprinzătorilor locali li se pun beţe-n roate, aruncându-li-se în faţă o birocraţie de nepătruns. Pe rând, industria, comerţul, agricultura, au fost duse la faliment pentru ca apoi să fie vandute pe bani puţini celor interesaţi. Acolo unde comisionul a bătut patriotismul şi chiar interesul politic, nu mai e loc de compromis. Clasa politică se întoarce cu succes în perioada întunecată a Evului Mediu, unde reprezentanţii partidelor sunt văzuţi ca nişte baroni locali, într-o ţară unde democraţia nu se mai regăseşte decât în dictionar. Sunt, de fapt, două planuri aici: unul local, la vedere şi un plan secund care este menit să distrugă ţara, s-o aducă în sapă de lemn pentru a fi tributari unei Europe moderne şi unite, dar care are propria agendă şi unde ţara noastră nu este decât o “vacă de muls”, o ţară în care nu se mai produce nimic, totul se importă, resursele se concesionează, iar padurile dispar de pe hartă.
Cu ce diferă democraţia din România de astăzi de un regim totalitar? Vi se pare că situaţia e diferită în prezent? Pentru că eu am impresia că se lucrează intens la depersonalizarea individului, care, coplesit de atâtea probleme existenţiale, devine doar un anonim într-o masă de anonimi, gata să fie înregimentat, preocupat fiind doar de asigurarea zilei de mâine, uitând să dea importanţă la ceea ce se petrece în jur. Indiferent de calităţile fizice şi intelectuale, de abilităţile pe care le avem, suntem cu toţii puşi laolalaltă, obligaţi să muncim pe un salariu sub limita decenţei, să facem ore suplimentare, pentru ca la sfârşitul zilei să mergem acasă obosiţi, cu creierul dominat de probleme, dormim pentru ca a doua zi să o luam de la capăt. Peste noapte, ne dăm seama că am devenit nişte minioni, nişte mici roboţei, un produs de serie, înlocuibil, într-un univers nedefinit, aflaţi aproape la voia întâmplării. Suntem total lipsiţi de apărare, fără prezumţie de nevinovăţie, într-o ţară în care corupţia este la nivel de stat şi cei “dovediţi” se odihnesc liniştiţi, la domiciliu, în locuri invidiate şi de către faimoasele paradisuri fiscale. O ţară săracă în care firmele de maşini de lux sunt asaltate de comenzi, o ţară în care opulenţa este la modă şi în care biserica scăpată de sub regimul comunist, unde a fost sub control strict, se dezlănţuie în toată splendoarea ei, alături de politicieni şi interlopi, deopotrivă. Modestia creştină tipică pentru un popor cu atâţia ani de tradiţie se pierde la vederea reprezentanţilor bisericii, ruşinată ca o rudă săracă invitată la un eveniment de familie. A doua putere în stat s-a întors şi a început să-şi ceară “drepturile”, cu vehemenţă.
Bineînteles că şi drepturile democratice au început parcă să se îngusteze. Din nou, trebuie să fim atenţi la ceea ce spunem sau, Doamne- fereşte, scriem, pentru că ”Scripta manent !”. Suntem în perioada în care George Orwell se răsuceşte în mormânt, el fiind “inventatorul” lui BigBrother. În cazul nostru particular de democraţie, “libertatea de exprimare” a început să sune a altceva, pentru că serviciile veghează, iar dacă îndrăznim să postăm pe reţelele de socializare (Facebook) detalii mai mult sau mai putin relevante despre realităţile ce ne înconjoară, s-ar putea să ne trezim într-o dimineată “inamicul statului”. În astfel de cazuri, justiţia se trezeşte brusc la viaţă şi ne sfătuieşte să ne “temperăm” deoarece, aşa cum spunea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, internetul este un spaţiu public, nu privat, şi nu avem voie să facem propagandă naţionalistă, chiar dacă minorităţile îşi bat joc, cu nesimţire, de valorile noastre naţionale. Pentru că într-o democraţie care se respectă, toleranţa prost înţeleasă devine slăbiciune, minorităţile uită sau pretind că nu ştiu ce presupune statul de drept. Şi totul pentru că politicul are nevoie de voturi, iar încuscririle politice de la noi din ţară ar face invidios orice ziar de scandal. Traseismul politic este la putere, alianţe se fac şi se rup după propriul interes, poporul este scârbit şi revoltat, dar câtă vreme “căruţa merge, câinii pot lătra”! Frica poporului de a avea un stăpân s-a transformat în groază pentru că acum avem prea mulţi stăpâni. Primim ordine din afara şi dinăutrul ţării, toată lumea ştie mai bine ce ne trebuie, cetăţeanul a devenit bun public.
După 26 de ani, după bucuria iniţială de a fi scăpat de un dictator odios, poporul a ajuns să-l regrete, uitând cu desăvârşire toate păcatele trecutului, într-un prezent incert, dubios, în care viitorul nu sună deloc bine! Avem nevoie de o reformă politică totală, dar înainte de aceasta, este imperios necesară o reeducare a spiritului şi intelectului, o reformă morală, care să dea naştere acelor politicieni capabili să deprindă democraţia în adevăratul ei sens!
Moraru Ioana- Gabriela,
Universitatea “Valahia”, Târgovişte
Ştiinţe Politice