Dâmboviţeanca Rodica Vlaicu şi-a propus să relanseze medierea în România

Mediator din 2011, cu circa 300 de cazuri soluţionate, preşedinte al Asociaţiei Birourilor de Mediere din Dâmboviţa, asociaţie prin care a promovat medierea şi mediatorii dâmboviţeni şi mai recent preşedinte al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, prin care încurajează soluţionarea conflictelor pe calea medierii, Rodica Vlaicu a adunat o experienţă bogată, pe care doreşte să o pună la dispoziţie pentru ca medierea să ajungă şi în România pe locul pe care îl merită. Este primul dâmboviţean care candidează pentru o funcţie în Consiliul de Mediere, pentru care şi-a alcătuit un program managerial bine pus la punct.

Activitatea dumneavoastră în mediere s-a împărţit între teorie şi practică. Spuneţi-ne câteva dintre reuşitele din activitatea depusă în domeniul medierii!

Am fost printre primii mediatori care au activat zi de zi în mediere, am cunoscut beneficiile, dar şi neajunsurile acestei instituţii şi am încercat să-mi aduc aportul la dezvoltarea şi promovarea ei. Am elaborat o serie de lucrări privitoare la mediere şi am organizat, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Birourilor de Mediere din România, mai multe evenimente, reuşind să închei protocoale de colaborare cu parteneri importanţi, precum Tribunalul Dâmboviţa, Inspectaratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa. De asemenea, am reuşit să obţin o încăpere la Judecătoria Târgovişte pentru un birou de informare privind mediere, amenajat prin contribuţia mediatorilor dâmboviţeni, unde se desfăşoară activităţi gratuite de informare. Despre aceste activităţi cei interesaţi pot citi detalii în CV-ul meu, pe care vi l-am pus la dispoziţie.

Profesional, fără îndoială aveţi pregătirea şi experienţa necesare unui membru în Consiliul de Mediere. Cine este omul Rodica Vlaicu?

Este un om planificat şi organizat, flexibil, calculat, bun coordonator şi pedagog, o fire sociabilă, deschisă şi optimistă., care ştie, poate şi vrea să contribuie la relansarea medierii în România.

Cum vedeţi medierea la ora actuală?

La această oră medierea este într-un impas. Analizând situaţia medierii, am identificat o serie de disfuncţii şi vulnerabilităţi, printre care: un cadru normativ lacunar, cu dispoziţii lipsite de rigoare, claritate şi concizie; promovarea insuficientă, secvenţială, neprofesionistă, cu un mesaj lipsit de coerenţă şi fără impact la opinia publică; relaţionarea instituţională defectuoasă; sistem deficitar de pregătire profesională; lipsa transparenţei actului decizional; gestionarea necorespunzătoare a resurselor financiare ale Consiliului de Mediere; lipsa de preocupare pe linia atragerii de fonduri nerambursabile. Toate acestea stau la baza a două probleme majore: lipsa încrederii instituţiilor, autorităţilor, a altor organisme profesionale şi chiar a societăţii civile în mediere, iar cea de-a doua: mediatorii nu au front de lucru.

Cum credeţi că ar putea fi rezolvate aceste probleme şi de cât timp apreciaţi că ar fi nevoie?

Privitor la rezolvarea problemelor enunţate, am întocmit un proiect de management care conţine obiective precise. Cât priveşte perioada în care poate fi aşezată medierea pe un loc binemeritat în cadrul profesiilor liberale, cred că un termen de un an este unul rezonabil pentru că sunt foarte multe lucruri de făcut. Trebuie să acţionăm pe linia consolidării instituţiei, să maturizăm instituţia, să depăşim acea lipsă de încredere în mediere.

Ce direcţii de acţiune include planul de management pe care l-aţi întocmit?

În primul rând, consider că este necesară îmbunătăţirea cadrului legal privind medierea. Avem câteva aspecte care pot fi păstrate: încuviinţarea acordului pe procedura nelitigioasă; scutirea de taxă de timbru şi reducerea taxei de timbru în cazul transferului de proprietate atunci când încuviinţăm un acord de mediere; posibilitatea restituirii onorariului aferent serviciilor mediatorului; obligaţia instanţei de a refuza să acorde ajutor public judiciar părţilor care au refuzat să parcurgă şedinţa de mediere.

În al doilea rând, opinez că ar trebui să reluăm dialogul de pe poziţii de respect şi egalitate cu Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Administraţia Generală a Penitenciarelor, Inspectoratul General de Poliţie, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, care are în coordonare şi activitatea de protecţie a copilului. Consider că trebuie să avem în vedere elaborarea unor metodologii de lucru, a unor coduri de bune practici care să prevadă obligaţii clare pentru instituţiile implicate , pe linia recomandării medierii, a încuviinţării acordurilor de mediere.

Mai am în vedere încheierea unor protocoale cu instituţii universitare. Mă gândesc că este necesar să includem în programa instituţiilor universitare cursuri de pregătire generală privind mediere. Este important ca tânăra generaţie să cunoască beneficiile acestei profesiei.

La fel de impotante sunt activităţile de formare şi perfecţionare a mediatorilor. Profesia de mediator este una de credinţă, pentru care trebuie să ai har, dar pentru care trebuie să fii foarte bine instruit, să ai cunoştinţe din domeniile sociologie, comunicare, psihologie şi noţiuni de drept. Pentru a avea un corp de mediatori bine pregătit, consider că trebuie să facem schimbări atât în sistemul de dobândire a calităţii de mediator, cât şi în zona pregătirii profesionale, a perfecţionării şi specializării. Susţin ideea înfiinţării, pe lângă Consiliul de Mediere, a unei instituţii naţionale de formare a mediatorilor, care să dezvolte două tipuri de programe: un program de formare iniţială, tip curs universitar de scurtă durată şi un program de perfecţionare şi specializare, care să fie finaţate din fonduri europene sau din fondul special al Guvernului destinat asociaţiilor şi fundaţiilor de interes public. Prin definiţie, medierea este o instituţie de interes public, iar aceasta înseamnă că avem posibilitatea să cerem această finanţare.

Tot pentru perfecţionarea mediatorilor aş aduce în discuţie înfiinţarea unei biblioteci online a mediatorului, astfel încât atunci când mediatorul întâmpină o problemă să poată să acceseze această bibliotecă şi opinez că ar fi necesar să avem şi o revistă română de mediere, care să includă în sumar articole şi lucrări elaborate de către mediatori, care să contribuie la îmbunătăţirea nivelului de pregătire profesională a mediatorilor.

Mă gândesc de asemenea şi la o reorganizare a Consiliului de Mediere, o altfel de viziune privind atribuţiile membrilor Consiliului şi a aparatului tehnic. Mă gândesc şi la înfiinţare a două noi compartimente: unul specializat pe accesarea fondurilor europene – este foarte important şi merită să aducem specialişti pe această linie şi unul de comunicare şi relaţia cu mass-media.

Sunt multe lucruri de făcut. Care ar fi primele aspecte pe care le-aţi promova dacă aţi fi aleasă ca membru în Consiliul de Mediere?

Aş începe cu două lucruri: reluarea dialogului cu alte instituţii – organizarea de întâlniri şi elaborarea unor metodologii obligatorii de lucru şi activităţi pentru îmbunătăţirea cadrului legal – aş solicita propuneri din partea mediatorilor, din partea reprezentanţilor instituţiilor cu care instituţia medierii colaborează, din partea societăţii civile cu privire la modificarea cadrului legal. Aş constitui o echipa de mediatori cu studii juridice care să lucreze, pe bază de voluntariat, la acest proiect. Având în vedere timpul pe care un proiect legislativ în parcurge în cadrul Parlamentului, cred că într-un an de zile avem posibilitatea să schimbăm cadrul legal.

Dacă veţi primi un scaun în Consiliul de Mediere, cum veţi reuşi să vă împărţiţi între sarcinile de aici şi cele în calitatea de preşedinte al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat?

În situaţia în care voi primi un vot de încredere şi un mandat din partea mediatorilor şi voi accede într-o funcţie în Consiliul de Mediere, înţeleg să deleg competenţele mele pe linie de preşedinte al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat celor doi vicepreşedinţi. Trebuie să ştiţi că între mediere şi arbitraj există o legătură foarte strânsă, în sensul că amândouă fac parte din familia căilor alternative de soluţionare a conflictului, iar eu am sprijinit medierea şi din funcţia pe care o am la nivelul Tribunalului Arbitral. În al doilea rând, în art. 6 din Legea Medierii se predeve obligaţia organelor judiciare şi arbitrale de a informa părţile implicate în litigii cu privire la instituţia medierii. Plecând de la acest articol, am inclus în regulile de procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat dispoziţii clare privind medierea. Prima dispoziţie se găseşte în art.9 care prevede obligaţia tribunalului arbitral de a informa părţile cu privire la instituţia medierii, de a le recomanda să parcurgă această procedură. De asemenea am înclus articolul 97 prin care am decis ca în situaţia în care în cauză intervine un acord de mediere acesta să fie încuviinţat în termen de cel mult 15 zile. Mai mult, am creat o facilitate pentru cei care parcurg procedura medierii, prin faptul că restituim 30% din taxa de timbru pe care a achitat-o pentru investirea instanţei arbitrale.

Este pregătit Consiliul de Mediere/corpul profesional al mediatorilor pentru aceste modificări, dat fiind că până acum lucrurile s-au mişcat într-un ritm mai lent?

Eu, ca posibil membru al Consiliului de Mediere, consider că sunt pregătită pentru toate aceste demersuri şi cred că foarte mulţi dintre cei care candidează sunt pregătiţi să desfăşoare activităţi pentru a pune într-un timp cât mai scurt medierea pe picioare. Cât despre mediatori, ei sunt cu siguranţă interesaţi ca lucrurile să meargă mai bine în acest domeniu.