Rebeca Ioana Maria Sandu are 13 ani și este complet îndrăgostită de dansul acrobatic. Combinând mișcările de dans cu unduirile și spectacolul acrobatic, Rebeca a urcat pe podiumul multor competiții naționale și internaționale, iar acum se pregătește să reprezinte România în Statele Unite și Croația.
Elevă a Școlii Smaranda Dumitru Roman din Urziceanca, Ciocănești, Rebeca a luat primul contact cu dansul la vârsta de 6 ani, în Buftea, când a făcut balet pentru câteva luni. Apoi, de la vârsta de 9 ani este membră a clubului Honey Bears, club afiliat Federației Române de Gimnastică, la secțiunea de AcroDance. De anul trecut face parte din categoria de dansatori profesioniști ai clubului.
Rebeca a participat până acum, în doar trei ani de activitate competițională, la peste 50 de competiții naționale și internaționale, obținând premiul I la multe dintre acestea. Este determinată, motivată și dornică să-și atingă potențialul maxim și să facă un stil de viață din dansul acrobatic. Deși petrece multe ore în sala de antrenament, nu neglijează niciodată școala. Pasionată de matematică, Rebeca se străduiește să rămână printre cei mai buni elevi, înțelegând și importanța educației dincolo de adrenalina de care are parte pe scenă.
În perioada 22 – 26 mai, Rebeca Sandu va reprezenta România la Campionatul Mondial Dance Star, World Dance Masters care se va desfășura în Croația. De asemenea, după ce s-a clasat pe primul loc în categoria de Best Moment la Concursul Internațional Art Dance Festival, dâmbovițeanca a fost selectată să reprezinte România la Concursul Mondial de Talente World Championships of Performing Arts care se va desfășura în California, Statele Unite, în perioada 28 iunie – 07 iulie 2024.
Rebeca speră să pună drapelul României pe podiumul celor mai mari competiții de dans din lume și muncește cu dedicare pentru ca visul ei să strălucească.
Pentru a fi la curent cu știrile din județ urmăriți știrile Gazeta Dâmboviței și pe WhatsApp https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D