kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

DÂMBOVIȚA: Sunt în curs de amenajare două locuințe protejate pentru persoane cu dizabilități

COMUNICAT DE PRESĂ

Proiect implementat cu succes în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița! Achiziționarea celor două case, ce vor fi transformate în locuințe maxim protejate pentru găzduirea adulților cu dizabilități, a fost finalizată, prin proiectul ”O șansă la o nouă viață!”, din cadrul Programului de Interes Național ,,Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate, în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate”.

Valoarea totală a proiectului, conform convenției de finanțare, este de 1 574 300 lei, bani acordați de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Consiliul Judeţean Dâmboviţa asigurând minimum 10% din sumă.

Conform graficului de planificare a activităților, prima etapă a fost încheiată, urmând etapa dotărilor conform standardelor minime de calitate. Locuințele maxim protejate Luca și Matei vor face parte din structura D.G.A.S.P.C. Dâmbovița.

Implementarea acestui proiect reprezintă un pas important pentru dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități din centrele rezidențiale clasice și realizarea tranziției către alternative de tip familial care promovează integrarea și participarea socială a acestora, prin dezvoltarea infrastructurii serviciilor sociale, oferite la nivelul județului Dâmbovița de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

DIRECTOR GENERAL,               

jr. Ionela Sandu

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media