Garda de Mediu Dâmbovița anunță că inspectorii instituției vor patrula pe raza județului, atât în timpul săptămânii, cât și în week-end, având în vedere numărul tot mai mare de incendii de vegetație.
Arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă este interzisă.
Nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională al cărei cuantum este cuprins între 3.000 – 6.000 lei pentru persoane fizice şi respectiv între 25.000 – 50.000 lei pentru persoanele juridice.
“Prin arderea miriștilor și a resturilor vegetale (cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, răpită, inclusiv iarbă rămasă după cosirea pajiștilor etc.) se distruge și materia organică din sol și este poluată atmosfera.
Conform ”Ghidului pentru agricultorii care solicită plăți pe suprafață privind respectarea bunelor condiții agricole și de mediu” (GAEC) nu trebuie să arse miriștile și/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor. Dacă fermierii nu respectă această condiție, li se vor aplica reduceri și excluderi la suma totală de plată, conform modului de aplicare a sancțiunilor pentru nerespectarea GAEC.” a precizat Garda de Mediu Dâmbovița.