O mamă şi fiul ei, unul întors din Italia şi altul din Olanda, au intrat în izolare la domiciliu în comuna Gura Ocniţei! Primarul localităţii, Sorin Ioniţă susţine că persoanele respective nu prezintă semne de boală, ba dimpotrivă sunt liniştite şi aşteaptă să treacă cele 14 zile, pentru a face analizele necesare şi astfel să iasă din starea de izolare.
„La momentul acesta avem câţiva cetăţeni care s-au reîntors şi sunt în carantină. În prezent sunt doi cetăţeni ai comunei în monitorizare, unul venit din Italia, altul din Olanda, mamă şi fiu. Ei sunt monitorizaţi la domiciliu, ne-au sunat şi de la Prefectură, şi de la DSP, noi am luat legătura cu cetăţenii, oamenii sunt liniştiţi şi aşteaptă să treacă cele 14 zile, să facă analizele. Eu zic că oamenii sunt sănătoşi după modul cum arată şi cum comunică. Eu unul nu sunt panicat, nu am niciun fel de frică”, a declarat astăzi primarul comunei Gura Ocniţei, Sorin Ioniţă în cadrul conferinţei de presă de la PSD Dâmboviţa.
Primăria Gura Ocniţei nu are în momentul de faţă o evidenţă strictă a persoanelor plecate la muncă în străinătate, dar din informaţiile pe care le deţine… edilul susţine că sunt câteva sute de cetăţeni ai comunei plecaţi în afară.
„Cei plecaţi la muncă în străinătate din comună sunt de ordinul sutelor de persoane. Gura Ocniţei este o comună mare, are 7500 de locuitori şi zic eu că sunt câteva sute de persoane plecate în afară. Nu am reuşit să facem o statistică foarte clară, suntem în curs… Sper ca oamenii să se întoarcă uşor-uşor la matcă, la origini”, a mai punctat edilul de la Gura Ocniţei, Sorin Ioniţă.