DÂMBOVIȚA Covid-19: DGASPC, măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul virus

Distribuie:

COMUNICAT DE PRESĂ

Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor aplicate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmboviţa

În contextul răspândirii noului Coronavirus şi în ţara noastră, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa anunţă că a luat mai multe măsuri de prevenire, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii beneficiarilor şi a angajaţilor. Măsurile au fost aplicate în conformitate cu Dispoziţia Metodologică numărul 6377/09.03.2020, transmisă de Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii şi cu adresa numărul 2305/04.03.2020, transmisă de Ministerul Afacerilor Interne, prin Instituţia Prefectului Dâmboviţa.

Astfel, s-au stabilit următoarele măsuri:

– începând din data de 11.03.2020, s-a suspendat accesul persoanelor străine (vizitatori, rude, reprezentanţi legali) în centrele rezidențiale, până la data de 22.03.2020, cu posibilitate de prelungire a acestei măsuri, după caz;

– în aceeaşi perioadă, cu posibilitate de prelungire, se suspendă ieșirea beneficiarilor din centrele rezidențiale, în comunitate (excursii, tabere, vizite etc.), precum şi participarea la activităţi, evenimente;

– se suspendă toate activitățille în centrele de zi şi de recuperare, în perioada 11.03.2020 – 22.03.2020, cu posibilitate de prelungire;

– toate certificatele de încadrare în grad de handicap eliberate se vor transmite prin poștă, în plic, recomandată cu confirmare de primire;

– documentele necesare întocmirii dosarului de încadrare în grad de handicap (copii sau adulţi) se vor depune la primăriile de domiciliu, urmând ca acestea să fie trimise de către asistenţii sociali la DGASPC Dâmboviţa, prin email, prin poşta, cu confirmare de primire; de asemenea, beneficiarii pot transmite documentele pentru încadrare în grad de handicap către DGASPC Dâmboviţa, pe adresele de e-mail [email protected], [email protected] sau prin poştă cu confirmare de primire;

– şedinţele Comisiei de Protecţie a Copilului se vor desfăşura fără public până în data de 31.03.2020, cu posibilitate de prelungire;

– reorganizarea activităţii de eliberare bilete şi legitimaţii de transport pentru persoane cu handicap, în vederea evitării aglomeraţiei la sediul DGASPC Dâmboviţa, până în data de 31.03.2020, cu posibilitate de prelungire;

– solicitările pentru rovinietă – persoane cu handicap şi acord indemnizaţie persoane cu handicap vor fi transmise către DGASPC Dâmboviţa prin poştă (str. I.C.Vissarion, nr.1, municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa), cu confirmare de primire sau prin e-mail, la adresele [email protected] şi [email protected] sau prin fax, la numărul 0245614623;

– se suspendă audiențele fizice, până la data de 31.03.2020, cu posibilitate de prelungire; în aceste condiții, audiențele vor fi acordate telefonic, conform următorului program: luni (13:00 – 15:00) şi joi (13:00 – 15:00), la numărul 0245217686;

– petiţiile/sesizările/solicitările, care nu necesită prezenţa la sediul DGASPC Dâmboviţa, pot fi transmise pe adresele de e-mail: [email protected] şi [email protected] sau prin fax, la numărul 0245614623, precum şi prin poştă (str. I.C.Vissarion, nr.1, municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa);

 

 

DIRECTOR GENERAL,    ing. Cristiana Bucur ing.

ŞEF BIROU,Cerasela Gurgu

 

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro