III. Situația accidentelor rutiere înregistrate și activitățile derulate pentru creșterea siguranței rutiere
În perioada ianuarie-iulie a.c., pe raza județului Dâmbovița au fost înregistrate 38 de accidente de circulație grave.
Astfel, este evidențiată o diminuare în ceea ce privește victimizarea persoanelor în accidente de circulație grave, fapt pentru care, față de perioada similară a anului precedent, numărul unor astfel de evenimente a scăzut cu 26,92%, numărul persoanelor rănite grav a scăzut cu 26,31%, iar numărul persoanelor rănite ușor a scăzut cu 46,15%.
Din nefericire, în ceea ce privește numărul persoanelor decedate prin accidente rutiere grave, se înregistrează o creștere cu 22,22%.
Din totalul accidentelor rutiere produse în primele șapte luni ale anului 2024, cele mai multe dintre acestea, respectiv 68.33%, s-au produs în mediul rural, iar 61,11% din totalul accidentelor rutiere soldate cu decesul unor persoane au fost tot în mediul rural.
Precizăm că pe drumurile naționale ce tranzitează județul s-au înregistrat 14 accidente grave, iar pe cele județene 13.
Astfel, pe DN 71, pe tronsonul Bâldana-Târgoviște s-a înregistrat un accident de circulație, iar pe sectorul Târgoviște-Cota 1000, două.
Pe DN 7, pe raza localităților Lungulețu-Titu-Produlești s-au înregistrat un accident rutier grav, iar pe DN 1A, pe tronsonul Crevedia-Cornești au avut loc un accident.
Pe DN 72A, tronsonul Târgoviște-Malu cu Flori, s-au produs două accidente rutiere grave, pe DN 72, Găești-Târgoviște, 4 accidente de circulație și pe DN 61, Corbii Mari-Găești, un accident.
Principalele cauze generatoare de accidente de circulație grave.
Precizăm că 84,21% din numărul total al acestor evenimente s-au produs din cauza următoarelor abateri ale participanților la traficul rutier:
1. Viteza (neadaptarea vitezei la condițiile de drum reprezintă 23,68% din numărul total de accidente);
2. Abaterile pietonilor (18,42% din numărul total de accidente s-au produs pe fondul nerespectării regulilor de circulație de către pietoni, în special pe fondul traversării neregulamentare a străzii);
3. Prioritate pietoni (neacordarea priorității de trecere pietonilor reprezintă 13,15% din numărul total de accidente);
4. alte preocupări de natură a distrage atenția ( ceea ce reprezintă 13,15% din numărul total de accidente);
5. Abateri bicicliști (5,26% din numărul total de accidente s-au produs pe fondul nerespectării regulilor de circulație de către această categorie de participanți la traficul rutier);
6. Prioritate vehicule (neacordarea priorității vehiculelor care au acest drept reprezintă 5,26% din numărul total de accidente).
Precizăm că prevenirea producerii unor accidente de circulație reprezintă în continuare unul dintre obiectivele principale ale poliției rutiere, motiv pentru care în perioada următoare activitățile organizate vor fi intensificate.
De asemenea, pentru a atinge obiectivele cu privire la reducerea riscului rutier, polițiștii au acționat permanent în trafic pentru identificarea și sancționarea șoferilor care pun în pericol siguranța participanților la trafic.
În perioada analizată, polițiștii de la rutieră au organizat 427 de acțiuni, dintre care 89 au fost pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice, drogurilor sau altor substanțe similare și 139 pentru combaterea excesului de viteză.
Totodată, pentru abaterile de la normele prevăzute de O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au aplicat 32.485 de sancțiuni contravenționale, dintre care 27.770 de conducătorilor auto.
Astfel, 11.859 de șoferi au fost sancționați pentru depășirea limitei legale de viteză admisă, 523 pentru folosirea telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip ”mâini libere”, 252 pentru consumul de băuturi alcoolice și 77 pentru nepăstrarea distanței de siguranță în mers.
Alți 460 de conducători auto au fost sancționați pentru efectuarea de depășiri neregulamentare și 397 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor.
În ceea ce privește celelalte categorii de participanți la trafic, 1.192 de pietoni și 3.248 de bicicliști au fost amendați pentru nerespectarea regulilor de circulație.
În perioada analizată, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2.874 de permise de conducere, au retras 1.135 de certificate, 268 de seturi de plăcuțe de înmatriculare și au indisponibilizat 125 de vehicule.
Cu privire la sistematizarea rutieră, polițiștii au emis 612 de avize și autorizații, cele mai multe acorduri, 438, fiind pentru instituirea de restricții pe drumurile publice.