Cea de-a 57-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, cel mai longeviv festival muzical din România, va avea loc în perioada 17-19 octombrie 2024, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.
Festivalul cuprinde o serie de evenimente:
- Concursul de interpretare – Joi, 17 octombrie 2024 și Vineri, 18 octombrie 2024;
- Concursul de creaţie – Vineri, 18 octombrie 2024;
- Gala laureaților – Sâmbătă, 19 octombrie 2024;
- Microrecitaluri „Petale de crizantemă” susținute de laureați ai concursului de interpretare
- Concertul „La Izvoarele Romanței” – Joi, 17 octombrie 2024;
- Concertul „Suflet de Romanță” – Sâmbătă, 19 octombrie 2024;
- Medalioane omagiale dedicate compozitorilor Eugen Doga, Constantin Rusnac (Republica Moldova), Henry Mălineanu, Titel Popovici, Vasile Veselovski, Dan Mizrahy, Elly Roman, Paraschiv Oprea, Dan Stoian, precum și pentru compozitori din Bucovina – Dumitru Caulea și Luminița Demianic;
- In memoriam „Mari voci ale Romanței, comemorări: *Cristian Vasile (50 ani †); *Ileana Sărăroiu (45 ani †), Emil Gavriș (35 ani †), Nicu Stoenescu (35 ani †); Dorina Drăghici (30 ani †);
Mia Braia (25 ani †); Alexandru Grozuță (25 ani †); Rodica Bujor (110 ani de la naștere †).
Anul acesta la concursul de interpretare participă 18 concurenți selecţionaţi în urma a șase preselecţii regionale și a unei preselecții internaționale online, realizate în perioada 15 mai – 30 iunie 2024. Iar la Concursul de Creație – 13 creatori cu romanţe în primă audiţie, selecționate în urma preselecţiei naţionale realizate la 28 iunie 2024, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, cu Uniunea Muzicienilor din Moldova și cu Societatea Muzicienilor Români „Armonia” din Cernăuți – Ucraina.
Tema ediției din acest an, „ROMANȚA ROMÂNEASCĂ – TRADIȚIE ȘI IDENTITATE”, își propune celebrarea tradiției și a valorilor identitare românești slujite de Romanța românească. Gen muzical de patrimoniu al culturii naționale, dedicat promovării poeziei românești, a limbii române literare și a spiritului unionist, Romanța românească este purtătoare de DOR, DRAGOSTE, SPERANȚĂ, CREDINȚĂ, virtuți creștine care definesc spiritualitatea românească.