Ionuț Petre este un copil minunat, care de la vârsta de 6 luni a fost crescut de bunicul matern, în Butoiu de Jos. Încă de mic, a muncit în gospodărie și a învățat. În clasa a IX-a, la Colegiul Național „Vladimir Streinu” din Găești, a fost remarcat de diriginta lui, prof. Andreea Ratea, care a luat legătura cu Alexandru Dincă, sufletul Asociației Comunitare G.Ă.E.Ș.T.I.. Acesta, practic, l-a ajutat pas cu pas, integrându-l în senzaționalul proiect „Casa Speranței și a Bucuriei”, care face enorm pentru copiii deosebiți din întreaga zonă. Ionuț a avut un vis mare, care astăzi a devenit realitate: să intre la Medicină, iar apoi să devină medic pentru a ajuta oameni. Și-a mărturisit această dorință arzătoare într-o vacanță la mare, prima din viața lui, oferită de Alexandru Dincă, cu sprijinul antreprenorilor găeșteni Oana și Cosmin Voevodschi.
Ionuț a avut un vis, pe care îl transformă în realitate, iar în drumul lui apar persoane care îi întind mâini de ajutor în acel mod care te face să exprimi: „Dumnezeu lucrează prin oameni”.
Profesorii lui i-au oferit meditații gratuit, Alexandru Dincă l-a susținut necondiționat și i-a fost alături, iar acum un reputat profesor universitar de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, conf.univ.dr. Alin Demetrian, s-a oferit să-l ajute pe perioada facultății și a rezidențiatului, după ce i-a aflat povestea extraordinară.