Covrigii de Cobia, preparatul care a făcut istorie. Zeci de mii de covrigi de Cobia erau împărțiți de sărbători de gospodinele din mai multe județe

Tradiția covrigilor la Cobia, Dâmbovița, este una veche și recunoscută local, legată de cuptoarele de covrigi ce existau încă din perioada comunistă, transformând covrigul copt local într-un produs emblematic, o specialitate gastronomică apreciată de mii de oameni.  Covrigii de la Cobia au început “La Constanța lu’ Tataru”, un cuptor care era oarecum privat într-o epocă în care toate afacerile erau ale statului.  De aici a plecat o tradiție, care o dată cu libertatea adusă de Revoluție a înflorit. În primii ani ai României post decembriste la câteva case era un cuptor în care se coceau covrigi la foc de lemn, după o rețetă locală care conferă covrigilor din Cobia un gust distinctiv, deosebindu-i de alții. Covrigii de Cobia nu sunt doar un aliment, ci au devenit un simbol al localității, un element distinctiv al identității culturale și gastronomice a zonei. În anii în care nu găseai covrigării la fiecare colț de stradă, cuptoarele de la Cobia funcționau non stop în preajma sărbătorilor, covrigii ajungând nu numai în Dâmbovița, ci și în Argeș, Brașov sau București, cumpărați de gospodinele care așteptau colindători în Ajun de Crăciun.  Deși nu mai are aceeași intensitate, afacerea cu covrigi de Cobia mai rezistă încă prin câteva cuptoare care păstrează aceeași rețetă de zeci de ani. Edilul Marin Manda a precizat pentru Gazeta Dâmboviței că autoritățile locale caută soluții pentru ca tinerii să nu uite această tradiție a comunității.

Tradiția covrigilor în România este un amestec savuros de istorie balcanică și obiceiuri locale, fiind probabil cea mai populară gustare „on-the-go” a românilor. Deși covrigul își are rădăcinile în Imperiul Bizantin și a fost adus în spațiul românesc de negustorii greci, el a devenit o instituție națională. Covrigii nu sunt doar mâncare, ci și simboluri spirituale care se împart adesea de sufletul morților sau la sărbători religioase, dar sunt și recompensa tradițională pentru colindători, simbolizând belșugul și continuitatea (datorită formei circulare, de cerc închis).

Covrigul a intrat adânc în limbajul popular românesc „A se plimba cu covrigul în coadă” – se referă la câini (sau oameni) care trăiesc în locuri atât de bogate încât abundența e la tot pasul sau „Câinii cu covrigi în coadă” – o utopie a bogăției imediate.