kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Corneliu Ștefan, la negocierile cu Președintele Iohannis. De ce a ales Marcel Ciolacu să fie însoțit de Președintele CJD

Astăzi, 11 octombrie au loc primele negocieri cu președintele României în vederea stabilirii noului Executiv. La aceste negocieri, liderul Partidului Social Democrat a ales să meargă alaturi de alți 3 lideri PSD din teritoriu.


Printre cei aleși de către Marcel Ciolacu se numără și președintele PSD Dâmbovița, respectiv Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Marcel Ciolacu a declarat că a vrut să-i demonstreze președintelui că PSD are oameni tineri, pasionați și cu inițiative orientate spre interesele cetățenilor.

„Astăzi, alături de președintele PSD, Marcel Ciolacu, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, dar și de primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, și doamna Corina Ene, primar în comuna Căbeşti, judeţul Bihor, am participat la consultările cu președintele Klaus Iohannis.
Prin prezența noastră la Cotroceni, PSD a dat dovadă de responsabilitate și de maturitate politică. Am oferit soluții astfel încât, în cel mai scurt timp, România să revină la o situație stabilă, din toate punctele de vedere.”, a declarat Corneliu Ștefan.


Acest lucru nu poate decât să reprezinte un plus pentru dâmbovițeni, PSD fiind încă partidul cu cei mai mulți reprezentanți în Parlament și, de asemenea, cu șanse mari de a reveni la guvernare.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media