kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Corespondență din Veneto! Scriitorul Adrian Melicovici povestește starea de spirit în condițiile declarării stării de urgență

Scriitorul dâmbovițean Adrian Melicovici stabilit în Italia, în regiunea Veneto, una din provinciile afectate de coronavirus, a transmis redacției Gazeta Dâmboviței câteva impresii în condițiile în care s-a instituit stare de urgență și carantină.

Adevăruri pe jumătate spuse și exagerate inclusiv de presa italiană de dragul senzaționalului, în sensul că Da, multe rafturi sunt goale însă unde sunt produse obișnuite cum ar fi bulionul, fasole boabe, zahărul, cartofii, făina, pâinea normală feliată, anumite legume și fructe. Însă, rafturile sunt alimentate continuu și multe sunt pline cu de toate. Asistăm la o psihoză în masă. Niciun român nu a fost depistat, din peste 1 milion de rezidenți au murit doar persoane vârstnice de peste 70 sau 80 de ani, 7 până acum. Deci românii din Italia nu sunt deloc un pericol pentru nimeni, iar virusul se poate transmite și cu frontierele închise, nu se oprește la graniță, a declarat președintele Consiliului de Miniștri (premierul) Antonio Conte” a declarat pentru Gazeta Dâmboviței, scriitorul Adrian Melicovici.

Acesta spune că toate forțele politie și statul Italian și-au dat mâna pentru a informa populația cu privire la măsurile de prevenție contra  temutului virus. Principalul mesaj este accentul pe igiena personală. În zona au fost închise mai multe instituții cu program pe publicul larg, au fost suspendate meciurile de fotbal sau întâlnirile publice. Patronii au luat măsuri legate de protecția muncitorilor. Acestora le este verificată temperatura la intrarea în schimburi și li s-au distribuit măști de protecție.

Este o psihoză pe care o întreține și presa. Mulți au cumpărat foarte multe produse de teamă ca magazinele să nu se închidă și ele.” Mai spune Adrian Melicovici care a transmis redacției  și imagini din zona orașului Pieve di Soligo, regiunea Veneto, provincia Treviso, din supermarketurile „Familla” și „Lidl”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media