ortooxacell kiss2022.gif Flax

CORBII MARI Covid-19: O gravidă, contact al unei persoane depistate pozitiv, va naște la Moreni

O tânără de 25 de ani, contact al unei persoane depistate pozitiv, din Corbii Mari, va naște al Spitalul Moreni, desemnat să preia nașterile persoanelor infectate nu Covid-19. Chiar dacă în cazul  tinerei nu există o confirmare a infectării, autoritățile medicale au decis să trateze cazul cu maximă atenție. Astfel, tânăra a fost consultată în ambulanță și apoi transportată la Moreni. Acesta are o stare bună de sănătate și va naște natural. Cu o altă ambulanță a fost trimis la Moreni un incubator, în cazul în care copilul ar trebui preluat de spitalul municipal. La Moreni au fost trimise și combinezoane și alte materiale necesare protecției medicilor și pacientei.

Totuși, la acest moment nu există un ordin al Ministerului Sănătății pentru funcționalitatea spitalelor suport. Așa că soluția în cazul acesta a fost una locală și personalizată, gândită de managerul spitalului județean, Claudiu Dumitrescu,  și de directorul DSP, Sorin Stoica, alături de medici și specialiștii DSP. Întrebarea este cât mai pot aceștia să găsească soluții individuale, pentru fiecare caz în parte?

……………..

Dragi cititori, Gazeta Dâmboviței vă îndeamnă să respectați toate recomandărilor specialiștilor pentru a vă putea feri pe dumneavoastră și familia dumneavoastră de riscul de infectare cu noul coronavirus Covid-19.

De asemenea, respectați măsurile impuse prin ordonanța militară care limitează circulația persoanelor. Nu vă puneți în pericol pe dumneavoastră și pe cei dragi!

Să ne revedem sănătoși cu toții!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media