Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Văleni, a fost depus la Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni pentru doi ani și 7 luni după ce judecătorii l-au găsit vinovat pentru comiterea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și ucidere din culpă.
„La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, emis de Judecătoria Târgoviște, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Văleni.
Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse de doi ani și șapte luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și ucidere din culpă.
Bărbatul a fost depus la Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni”, arată comunicatul IPJ.