Mai multe evenimente au fost organizate, în cadrul Zilelor Cetății și pentru pensionarii târgovișteni în cadrul Clubului dedicat acestora. Printre ele un concurs dedicat doamnelor, care au fost invitate să se întreacă într-un concurs de prăjituri.
„Astăzi, alături de colegii mei, am fost „jurat” într-un concurs foarte „dulce”, organizat la Clubul Pensionarilor!
Pentru titlul de „Cea mai bună prăjitură” au concurat 14 preparate, unul mai bun ca altul!
Felicitări tuturor, cu mențiunea că mi-am mâncat porția de dulciuri pe lună!” a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, la finalul concursului.
Podiumul dulciurilor a fost următorul: locul 1 – Diaconescu Maria (cremă de zahăr ars); locul 2 – Andreoiu Daniela (înghețată Parfait) și locul 3 – Matei Ghiorghița (semilună).