Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte trece la programul de vară 2026

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Începând de duminică, 29 martie 2026, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte trece la programul de vară. Vă așteptăm la muzeele aflate în administrarea noastră – pentru recreere, dar şi pentru a descoperi multiplele aspecte ale trecutului şi prezentului în plină transformare, oglindite deopotrivă într-o largă varietate de exponate, puse în valoare în expoziţiile permanente şi temporare găzduite de aceste instituții.

Noul program va fi următorul:

– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” și Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi vor putea fi vizitate de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00 – 18:30; ultimul bilet va fi eliberat la ora 18:00.

Luni: închis.

– Muzeul de Artă, Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni vor putea fi vizitate de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00; ultimul bilet va fi eliberat la ora 16:30.

Luni: închis.

  • Casa-Atelier „Gabriel Popescu” din localitatea Vulcana-Pandele și Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa sunt deschise pentru vizitare de marţi până duminică, între orele 8:00 – 16:00; ultimul bilet va fi eliberat la ora 15.30.

Luni: închis.

– Casa Memorială „Ion Luca Caragiale” și Muzeul de Etnografie Pucioasa vor fi deschise de miercuri până duminică, între orele 8:00 – 16:00; ultimul bilet va fi eliberat la ora 15:30.

Lunea, marţea, primul şi al treilea weekend din fiecare lună, muzeele sunt închise.

Vă așteptăm cu drag!

 Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media