Sâmbătă, 11 martie, prietenii de la Trooper au avut un concert senzațional pe scena de acasă. Târgoviștenii, și nu numai, s-au adunat pentru a cânta alături de băieți cele mai dragi piese ale lor.
Dincolo de energia fanilor și de atmosfera care i-a copleșit pe fiecare dintre membrii trupei, aceștia au mai avut parte de o surpriză emoționantă. În timp ce-și pregăteau instrumentele, pe ușa Clubului Studenților a intrat poate ultima persoană pe care se așteptau să o vadă – Geni Ghenciulescu, omul care le-a dat aripi târgoviștenilor de la Trooper.
Deși mă pricep, de obicei, la descrieri emoționante am să las cuvintele lui Alin Dincă să descrie emoția revederii:
„Ieri am avut parte de o surpriză colosală! Înaintea concertului de la Târgoviște, în timp ce montam scena, am văzut că în sala a intrat Geni Ghenciulescu. Am tot vorbit/scris despre el. Geni a fost alături de noi la început de drum. În cea mai grea perioadă! El ne-a dus cu mașina lui la concerte în țară, el a fost primul nostru sunetist, în apartamentul lui am înregistrat demouri Trooper, el venea mereu cu opinia specialistului când lucram la tonuri, la idei noi, alături de el am pornit și în lumea radioului etc. Ani de zile am format o echipă indistructibilă. Pașii l-au purtat apoi în altă țară. Nu ne-am mai văzut de 16 ani (!!!). Ieri, într-o fracțiune, s-au reactivat mii de trăiri. Ne-am luat în brațe și am rămas așa cât pentru cei 16 ani. Nu am avut mulți oameni în echipa noastră. Iar la început am avut efectiv doar doi oameni de partea noastră: mama și Geni! Atât! Este extraordinar de greu când prietenii care-ți devin familie trebuie să plece. Însă amprenta lui Geni rămâne pe întreaga poveste Trooper!”
Trooper a avut parte de o primire așa cum merită și vă spun, din sursă sigură, că a fost unul dintre cele mai frumoase concerte ale băieților, iar ei au plecat înapoi spre București încărcați de energie și cu certitudinea că Târgoviște va fi mereu acasă pentru ei.
Claudia F. BADEA